Un gropar a devenit peste noapte tată și mama pentru trei frați abandonați de cea care le-a dat viață. Deși numai unul dintre copii este sânge din sângele lui, bărbatul îi iubește la fel pe toți. Cei trei copii și-au găsit repede loc în sufletul lui dar și în casa sărăcăcioasă în care bate vântul dar și ploaia.
Povestea impresionantă a unui gropar care a devenit peste noapte tată și mama pentru trei frați abandonați
Săraci, triști și uitați de cea care i-a adus pe lume, așa i-a găsit echipa Asta-i România, în comună Brazi din județul Prahova, pe cei trei frați pentru care viață e mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Prea obosită să mai aibă grijă de ei, mama celor trei frați a ales să plece și să nu se mai uite în urmă. Când ar fi trebuit să le fie alături i-a abandonat că pe un bagaj fără să îi pese și fără să gândească o clipă măcar la sufletele micuților care aveau atâta nevoie de ea și
Însă Dumnezeu a avut grijă că cei trei frați să nu rămână ai nimănui și singuri pe lume, așa că i-a trimis lângă ei pe Nicolae, bărbatul care s-a trezit într-o zi tată și mama pentru copilul lui și ai altora. Nu s-a îndurat să îi lase și el de izbeliște și a decis să aibă grijă de ei, chiar dacă a făcut și continuă să facă mari sacrificii pentru a le oferi o creștere bună.
„Mama lor... N-a mai mers căsnicia între noi și dacă nu a avut posibilitatea să ia pe unul dintre ei m-am hotărât să îi țin eu pe toți trei! De patru ani aproape!”, a spus tatăl copiilor.
De patru ani, Nicolae se zbate singur să îi crească pe cei trei frați și să le ofere strictul necesar, pentru că mai mult nu poate.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citeste si: Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, cea mai veche casă din România