Episodul cu numărul 3 al podcastului moderat de Anamaria Proda n va avea premiera joi, pe 14 decembrie, la ora 18:00. În cadrul acestei ediții, invitatul special va fi chiar fiica ei, Sarah Dumitrescu Prodan.
Sarah Dumitrescu este invitată la podcastul Anamariei Prodan
Acest episod este unul foarte special pentru celebra impresară, întrucât, în cadrul lui, ea și fiica ei vor vorbi, pentru prima oară în mediul public, despre experiențele plăcute, dar și mai puțin plăcute prin care a trecut Sarah atât în viața personală, cât și în carieră.
„Vom vorbi pentru prima dată despre situațiile dificile prin care a trecut ea in timpul vieții dar și despre cariera ei de succes și întâmplările frumoase care s-au alăturat drumului ei. Este primul podcast între o mama și fiică, așa că sper să fie și pentru voi la fel de important și special ca și pentru mine”, a scris Anamaria Prodan în descrierea clipului cu o parte din interviu.
Fata Anamariei va povesti prin ce experiențe a trecut în timp ce a stat în America, acolo unde părinții ei au trimis-o la studii. Aceasta le este foarte recunoscătoare pentru că au vrut să primească cea mai înaltă educație.
Vezi această postare pe Instagram
Ce îi mărturisește Sarah Anamariei Prodan
Cu toate acestea, Sarah mărturisește că nu a fost ușor să trăiască în umbra Anamariei Prodan, situație care se întâmplă chiar și în prezent: „A fost și este foarte greu să fiu fiica ta”.
Însă, acest lucru nu o împiedică pe fată din a-și iubi mama și întreaga familie, pe care, în timpul în care a stat în SUA, i-a vizitat de fiecare dată când a avut ocazia, întrucât este foarte atașată de ei și îi apreciază pentru că, de-a lungul vieții, i-au vrut numai binele.
„Îmi place să fiu acasă și cât timp am fost plecată, mereu când aveam vacanță Rebecca pleca în altă vacanță, eu mă întorceam acasă, să o văd pe mama, pe tata, pe Bebe, pe toți.
Așa că da, a fost foarte greu, dar nu există o zi în care să mă uit în trecut și să nu îți mulțumesc că m-ați trimis acolo, să am cele mai frumoase amintiri din liceu și din anii mei în America”, povestește Sarah Dumitrescu.