Sărbătoare 1 iulie 2023: Este cruce neagră în calendarul ortodox. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă?

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 30 mar 2024, 01:25

Cruce neagră în calendarul ortodox la începutul lunii iulie

Sursa: freepik.com

Sărbătoare 1 iulie 2023. Cruce neagră în calendarul ortodox la începutul lunii iulie, numită tradițional și luna lui Cuptor.

Sărbătoare 1 iulie 2023. Cruce neagră în calendarul ortodox pe 1 iulie, atunci când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Leontie de la Rădăuți și pe Sfinții Cosma si Damian, doctorii fără de arginti.

Sărbătoare 1 iulie 2023

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește sâmbătă, 1 iulie 2023, pe Sfântul Leontie de la Rădăuți și pe Sfinții Cosma și Damian, cunoscuți și ca doctorii fără de arginți.

Sfântul Leontie s-a născut din părinți drept măritori creștini, în orașul Rădăuți, la începutul secolului al XIV-lea.

Încă din pruncie, mergând cu părinții săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste față de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, mergea zilnic și asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă, căutând să se apropie cât mai mult sufletește de sfințiții slujitori, de Cuvioșii Părinți și de ostenitorii de la această biserică voievodală.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Pentru viața lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoințele duhovnicești sporea tot mai mult. Luând binecuvântare de la starețul obștii, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câțiva sihaștri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Mușat, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers și a sfințit biserica acelui schit și, o dată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit

dorinței acelei obști. 

Citește și: Sf. Ilie 2023: Pe ce dată se sărbătorește?

Sfinții Cosma și Damian s-au născut in Roma cea veche, dintr-un tata si o maica, si au crescut in dreapta credință. Aceștia, învățând meșteșugul doctoricesc, tămăduiau toate bolile si toate neputințele; caci la toate aveau împreună ajutor darul lui Dumnezeu si, peste cați din oamenii cei ce pătimeau si din dobitoace își puneau mâinile lor, îndată aceia se făceau sănătoși desăvârșit.

Ei, bunii tămăduitori, de la nimeni nu luau pla­ta pentru tămăduiri; pentru care s-au si numit doctori fără de arginti. Numai de o plată ca aceasta prea scumpa aveau ei trebuință: cei ce se tămăduiau sa creadă in Hristos. Ei, nu nu­mai in Roma, ci si prin toate cetățile dimpre­jur si prin sate trecând si tămăduind pe cei bolnavi, pe multi ii întorceau la Hristos.

Pe lângă darul cel tămăduitor si prin indu­rata dăruire, ei mai făceau si bine popoarelor. 

Citește și: Calendar ortodox iulie 2023: Cele mai importante sărbători cu cruce roșie și cruce neagră

Ce nu e bine să faci pe 1 iulie

În tradiția populară, în prima zi a lui Cuptor este celebrată sărbătoarea Ana-Foca, denumirea acesteia fiind o combinare a numelor a doi sfinți creștini: Sfânta Ana (a cărei adormire este prăznuită de Biserica Ortodoxă la 25 iulie) și Sfântul Mucenic Foca (la 23 iulie fiind prăznuită aducerea

moaștelor acestuia de la Sinope la Constantinopol).
Potrivit credințelor populare din Transilvania şi Banat, Ana-Foca este aducătoare de arșițe, care pârjolesc și usucă recolte, în special vița-de-vie. Ca să scape de acest blestem, gospodarul care nu vrea să i se usuce via nu trebuie să lucreze în această zi. Ziua e periculoasă și de trăsnet, dar și de foc; se ține pentru a fi ferit tot anul de daună prin foc sau prin roadere de șoareci prin casă. Se spune că, dacă o respecți, Ana-Foca te păzește de foc tot anul. Iar de nu, „ te arde când ți-e lumea mai dragă ”, scrie vatra-mcp.ro