Cine a fost Sfântului Ioan Gura de Aur
Sfântul Ioan a fost contemporan cu oameni influenți. O glorioasă constelație de genii a fost cea care lumina perioada acelor ani în care Sfântul Ioan predica la Constantinopol. În vest erau Ambrozie, Ieronim, Augustin. În est erau cei trei Sfinți Capadocieni: Vasile, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa, educați, magnetici şi de-a dreptul fascinanți.
Sfântul era mic de statură şi plăpând, avea faţa plăcută, dar slăbită de post şi suferindă, obrajii trași, fruntea înaltă, liberă şi ridată, proeminentă, capul pleșuv, urechile puțin mari, un chip plat, cu barbă, ochii adânci erau ca două torțe arzând şi deosebit de ageri şi de pătrunzători. Stomacul îi crea des probleme şi adesea febră.
Acesta a fost patriarh al Constantinopolului, pe vremea împăratului Arcadie (395-408) și a împărătesei Eudoxia.
Sfântul Ioan Hrisostom sau Sfântul Ioan Gură de Aur (344-407), unul dintre marii Părinți ai Bisericii, a fost un fervent propovăduitor al dreptei credințe, ridicat la rangul de arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie (395-408).
Cărțile Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre cele mai bogate şi alese ale literaturii mondiale, s-au păstrat aproape în totalitate. Opera sa conține tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole, precum şi cărți de cult, dintre care cea mai celebră, rămâne, fără îndoială, Slujba Sfintei Liturghii, după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe.
Majoritatea cărților conțin predici susținute de Sfântul Ioan în Antiohia şi Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci stenografiate de tahigrafi în timp ce el le vorbea credincioșilor, iar înaintea editării acestora, erau verificate şi corectate de Sfântul Ioan.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Aducerea Moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur
Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur ne amintește de momentul în care moaștele acestui mare sfânt au fost mutate din Comani, Georgia, unde a trecut la cele veșnice, la Constantinopol. Sfântul Ioan Gură de Aur este unul din cei mai importanți ierarhi ai Creștinismului, el fiind cel care a organizat textele Sfintei Liturghii care îi poartă numele și care se slujește în cel mai multe duminici ale anului Liturgic.
Sfântul Ioan este serbat de 3 ori în calendarul ortodox: în data de 27 ianuarie, când se serbează mutarea sfintelor sale moaște, pe data de 30 ianuarie împreună cu Sfinții Trei ierarhi și în data de 13 noiembrie când facem pomenirea treceri sale la cele veșnice.După îngroparea sfântului părinte Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viața pământească împreună cu soția sa Eudoxia, urmându-le la tron fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, Proclu, ucenicul și slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului și după treizeci și trei de ani de la adormirea Sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie să trimită să aducă moaștele sfântului.
Racla cu moaștele Sfântului nu a putut fi clintită de la locul ei până ce împăratul Teodosie nu a scris o scrisoare Sfântului Ioan însuși în care îl ruga cu lacrimi să o ierte pe mama sa, Eudoxia, cea care îl urâse și îl izgonise pe sfântul ierarh. Tot în acea scrisoare, fiul împărătesei izgonitoare îl ruga pe sfântul să binevoiască și să se întoarcă la Constantinopol, scaunul său patriarhal. Când această scrisoare de pocăință a fost pusă pe raclă, îndată aceasta s-a făcut foarte ușoară și a putut fi adusă la Constantinopol.
La data de 27 ianuarie 438 au fost aduse moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol.
Când racla cu sfintele moaște a ajuns în portul capitalei imperiale, toți locuitorii, în frunte cu împăratul și patriarhul, au ieșit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor al Constantinopolului, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur.
După acest moment, procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, condusă de patriarhul Proclu și de împăratul Teodosie al II-lea, a pornit spre Biserica Sfinților Apostoli, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare, după ce mai întâi s-a oprit la Biserica Sfântului Apostol Toma, iar apoi la Biserica Sfintei Irina, care se numea și Biserica păcii lui Hristos.
De la Biserica Sfintei Irina, moaștele au fost duse la vechea Biserică a Sfintei Sofia, pe locul căreia, peste o sută de ani, marele împărat Justinian, va construi Catedrala "Sfânta Sofia", care străjuiește și astăzi malurile Bosforului.
De la Biserica "Sfânta Sofia", moaștele Sfântului au fost duse la catedrala de atunci a Constantinopolului, Biserica Sfinților Apostoli. Moaștele Sfântului au fost așezate sub sfânta masă din altarul acestei biserici construite de Sfântul Împărat Constantin cel Mare.
Sursă: doxologia.ro