Sărbătoarea din data de 15 iunie 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Amos, cel ce este apreciat de către credincioși pentru simplitatea sa, dar și pentru modul în care l-a slujit pe Dumnezeu.
Rugăciunea puternică pe care este bine să o rostești pe 15 iunie!
Calendar ortodox 15 iunie 2024
Sărbătoare 15 iunie. Sfântul Proroc Amos este sărbătorit în fiecare an pe data de 15 iunie în calendarul ortodox.
Sfântul Proroc Amos a trăit în perioada în care la conducere se afla regele Ieroboam al 2‑lea, astfel s-a putut afla cu aproximație că Sfântul Proroc Amos s-a născut cu aproape 800 de ani înainte de venirea în lume a Mântuitorului. Acesta s-a născut într-un sat numit Tecoa, într-o familie ce nu avea foarte multe posibilități financiare.
Din cauza faptului că familia din care făcea parte Sfântul Proroc Amos nu avea o stare financiară bună, acesta nu a putut să urmeze școli vestite, astfel și-a petrecut întreaga copilărie păstorind, însă acesta s-a ocupat și de culegerea sicomorelor. Înainte de a fi ales ca proroc, Sfântul Proroc Amos a păzit turmele de porci ale unui om bogat din Ierusalim.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Sfântul Proroc Amos a început parcursul său de proroc pe vremea împăratului Iudeei Ozia, dar și în perioada împăratului lui Israel Ieroboam al II-lea. Acesta a fost proroc timp de 50 de ani, iar acesta a fost ales de către Dumnezeu datorită smereniei, la fel cum făcuse și cu Moise sau David.
În perioada în care acesta a fost proroc, Sfântul Proroc Amos a reușit să convertească foarte mulți oameni. După mai multe evenimente dificile pentru creștinism, Sfântul Proroc Amos a decis să se întoarcă în satul său natal, iar după două zile mai târziu acesta a decedat, urmând să fie îngropat alături de părinții săi, potrivit pravila.ro.Sărbătoare 15 iunie
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Amos, sărbătorit pe 15 iunie în calendarul creștin
Lui Dumnezeu Celui Ce a ajutat lui Moise în Egipt, de a scos pe Israel, Aceluia unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Curățindu-mi mintea de cugetul cel cu ceața patimilor, luminează-mă, Stăpâne, a cânta pe prorocul Tău Amos.
Arătându-te învățător tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cuget, te-ai învrednicit a vedea mai înainte, cele ce vor să fie, mărite.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Arătându-te ca un locaș neîntinat și curat lui Dumnezeu, ai primit dumnezeiasca lucrare a Duhului, Prorocule Amos.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu, Preacurată, ai ridicat cortul lui Adam cel căzut, purtând în pântece pe Mântuitorul Dumnezeu, precum a zis prorocul.