Biserica Ortodoxa il praznuieste astazi, 8 decembrie, in timpul Postului Craciunului, pe Sfantul Cuvios Patapie. Conform calendarului crestin-ortodox, astazi este o mare sărbătoare, cu dezlegare la ulei si vin pentru cei care postesc.
Cine a fost Sfantul Patapie
Potrivit religiei crestine, Sfantul Patapie s-a nascut si a trait in sec. al VII-lea cetatea Teba, in vechiul Egipt, intr-o familie crestina, fiind crescut in buna credinta si in frica Domnului.
Constatand inca de timpuriu desertaciunea lumii a ales viata calugareasca, nevoindu-se multi ani in pustia Egiptului. Acesta s-a dedicat vietii monahale, urmand lui Hristos si petrecand intru toate nevointele trupului si duhului spre curatirea de patimi a omului launtric.
Astfel, oamenii au inceput sa auda despre virtutile sale si au venit in numar din ce in ce mai mare la locul de nevointa al sfantului, spre a dobandi de la el ajutor si alinare vietii lor chinuite.
Mai tarziu, Sfantul Patapie a mers in Constantinopol, unde si-a ridicat o mica coliba in apropiere de Biserica Vlaherne. Ascuns in spatele zidului colibei lui si necunoscut de nimeni, el si-a continuat viata lui in sihastrie ca si cand ar fi fost in pustie si a continuat sa vindece oamenii de diverse boli. Sfantul Patapie a savarsit multe minuni, toate cu rugaciunea, intru Numele lui Hristos, si prin semnul Sfintei Cruci.
Potrivit Traditiei, moastele Sfantului Patapie au fost asezate intr-o cripta, la o manastire, pentru a fi ferite de profanare. Cripta se afla langa un paraclis in care se oficiau slujbe in cinstea sfantului. In anul 1904, cand s-a purces la largirea spatiului liturgic, s-au daramat peretii si s-au descoperit moastele Sfantului Patapie.
Rugăciune grabnic ajutatoare către Sfântul Patapie
Aceasta rugaciune puternica si grabnic ajutatoare trebuie rostită astăzi:
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
"Lăuda a creștinilor și apărător al monahilor te-ai arătat Patapie, părintele nostru. Prin nevoință, prin pătimiri și rugăciuni ai acum indrăznire către Dumnezeu a mijloci neîncetat pentru noi, cei păcătoși și vrednici de osânda. Izbăvește pe robii tăi din ispite și din boli și de toate felurile de primejdii, Cuvioase Patapie. De toată cursă vrăjmașului și de năvăliri și de primejdii și nevoi, sfinte Patapie, păzește-ne fără de vătămare cu mijlocirea ta, cerând iertare de greșale pentru toți de la Hristos Dumnezeu. Slavă Celui ce S-a proslăvit prin ține, slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce ne-a luminat pe noi prin nevoință ta. Amin"
Tot astazi Biserica ortodoxa ii pomeneste si pe alti Sfinti:
- Sfintii Apostoli din cel 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar si Onisifor;
- Cuviosul Parinte Sofronie, episcopul Ciprului.
Citeste si: Calendar ortodox: Randuieli Bisericesti 2020
Citeste si: Ce înseamnă sărbătoarea ”intrarea în biserică a Maicii Domnului”?