Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică 21 noiembrie 2024: Este interzis să faci asta azi pentru a nu o supăra pe Fecioara Maria și pentru a nu atrage boli necruțătoare asupra ta

Autor: Cristina Mocanu

Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică 21 noiembrie

Sursa: pixabay.com

Ce este interzis cu desăvârșire să faci azi, pe data de 21 noiembrie, de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, pentru a nu o supăra pe Fecioara Maria și pentru a nu atrage bolile asupra ta?

Creștinii ortodocși sărbătoresc azi Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Pentru cei care țin Postul Crăciunului, pe data de 21 noiembrie, este dezlegare la pește. De asemenea, sărbătoarea de azi aduce cu sine o serie de tradiții și obiceiuri, iar majoritatea românilor o respectă pentru a nu atrage bolile asupra lor. Ce este interzis cu desăvârșire să faci azi, de Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică?

Ce reprezintă Intrarea Maicii Domnului în Biserică?

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este sărbătorită în fiecare an, de către creștinii ortodocși, pe data de 21 noiembrie. În acest an, sărbătoarea cade joia și este o zi cu dezlegare la pește pentru cei care țin Postul Crăciunului.

Această sărbătoare de mare însemnătate spirituală este prăznuită în întreaga lume creștină și marchează un moment unic din istoria mântuirii.

Ziua de 21 noiembrie aduce aminte de momentul în care copil fiind, la vârsta de 3 ani, Maica Domnului a fost dusă în Templu din Ierusalim, de către părinții săi Ioachim și Ana

și a fost încredințată preoților. Aceasta a fost crescută și educată în spiritul rugăciunii și al slujirii lui Dumnezeu, iar evenimentul în sine, marchează momentul în care începe pregătirea Sa pentru a deveni Maica Domnului Iisus Hristos.

Citește și: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Sărbătoare mare pe 21 noiembrie 2024. Prima zi cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului

Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică reprezintă o sărbătoare a purității, a ascultării și a dedicării totale lui Dumnezeu.

În această zi se oficiază Sfânta Liturghie, după ce, cu o zi în urmă, în bisericile din întreaga țară a fost săvârșită Vecernia Mare.

Astfel, sărbătoarea este întâmpinată cu servicii religioase, rugăciuni și momente de reculegere în fața vieții sale sfinte. Rugăciunile care se spun în timpul Sfintei Liturghii subliniază rolul important al Fecioarei Maria în planul mântuirii, fiind numită în imnuri „Chivotul Sfințeniei” și „Poarta Luminii”.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică face parte din seria praznicelor împărătești care are un profund caracter religios, Fecioara Maria fiind considerată, în toate religiile creștine, ocrotitoare și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Motivul pentru care Andreea Mantea a apărut umflată la față în ultimele zile, pe micile ecrane. Vedeta TV le spune urmăritorilor ce s-a întâmplat cu ea. „Tremur de durere. Iau foarte multe pastile.”

Ce este interzis cu desăvârșire să faci azi pentru a nu o supăra pe Maica Domnului

În tradiția românească se spune că de Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este interzis să speli sau să faci alte treburi gospodărești pentru că altfel riști să o superi pe Fecioara Maria și poți atrage asupra ta boli necruțătoare. De asemenea, se mai spune că nu trebuie să te cerți sau să porți dușmănie azi.

Potrivit tradiției, pe data de 21 noiembrie se deschid cerurile, iar oamenii credincioși pot înțelege graiul animalelor.

Tot azi, se fac pomeniri pentru cei adormiți fără lumânare sau înecați, pentru ca sufletele acestora să aibă parte de lumină pe lumea cealaltă.

Sărbătoarea cunoscută în popor și ca Ovidenie este cinstită de credincioşi prin rugăciune şi ofrande – bucate de post, pește și lumânări. Acestea sunt duse la biserică și sfințite, pentru a dobândi sănătate, bucurii și reușite.

Citește și: Intrarea Maicii Domnului în Biserică 2024: Este zi cu dezlegare la pește joi! 4 rețete de pește, gustoase, rapid și ușor de preparat

Pentru că data de 21 noiembrie 2024 cade în Postul Paștelui, Sinodul Bisericii Ortodoxe a rânduit ca în această zi să fie dezlegare la pește.

Toți credincioșii care respectă această sărbătoare, vor avea, în anul următor, hambarele pline, dar și noroc și bogăție în gospodărie.

În cultura românească, copiii pun crengi de măr în vase cu apă, iar acestea sunt ținute în lumină și căldură, înmuguresc și înfloresc, și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

Astfel, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este plină de însemnătate religioasă, care ne îndeamnă să ne întoarcem la rugăciune, să ne încredem în cea considerată mijlocitoarea lumii și cea care a fost aleasă să poarte în pântecele sale Lumina Lumii. Sărbătoarea aducea cu ea tradiții și obiceiuri pe care creștinii le păstrează cu mare strictețe pentru a nu o supăra pe Fecioara Maria și pentru a nu atrage bolile necruțătoarea asupra lor și a celor dragi.