Sărbătorile de iarnă se schimbă TOTAL! Ce va fi INTERZIS de Crăciun

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 11 dec 2020, 11:24
Verificări făcute de Poliție
Sursa: Inquam Photos/Octav Ganea

Sărbătorile de iarnă vor fi neobișnuite în acest an. Unele autorități locale au luat măsuri drastice.

În afara restricțiilor care sunt anunțate pentru toată țara, în unele zone românii vor trebui să se confrunte cu restricții și mai grele.

În județul Gorj s-a luat hotărârea să fie interzis în acest an colindatul. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al DSP Gorj, măsura fiind luată pentru limitarea răspândirii virusului Covid-19, în condițiile în care în județul Gorj se colindă, în mod obișnuit, foarte mult.

„Având în vedere prevederile articolului 6 din Hotărârea nr. 52 din 5 noiembrie 2020, a Comitetului pentru Situații de Urgență, în această perioada este interzisă organizarea oficierilor de iarnă. Cu alte cuvinte, anul acesta de Crăciun reuniunile de familie vor fi mai restrânse, iar colindatul va fi interzis”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Gorj, Daiana Militaru.

Potrivit articolului 6 din Hotărârea CNSU, invocat de DSP în luarea deciziei, "se propune interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private".

Colindatul va fi interzis în mai multe zone

Cu ce alte restricții dure se mai confruntă românii de sărbători

Și în județul Giurgiu s-a luat măsura interzicerii colindatului, iar în Argeș s-a interzis folosirea coșurilor de mână în magazine.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Motivul pentru care Claudia Puican face în fiecare zi injecții, în timpul sarcinii. Ce a descoperit artista când a făcut analizele. „Nu vreau să am complicații.”

Măsura a fost luată în Giurgiu după ce a avut loc o întâlnire a autorităților cu reprezentanții magazinelor. La întâlnire au participat prefectul Emanuel Soare, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, poliția, jandarmeria şi ISU. 

"Ţinând cont de numărul ridicat al cazurilor de infectări cu noul coronavirus, dar şi de faptul că se apropie minivacanţa de 1 decembrie şi perioada sărbătorilor de iarnă, prefectul Emanuel Soare a stabilit, împreună cu reprezentanţii operatorilor economici, să fie implementate mai multe măsuri de limitare a aglomerării şi a riscului de transmitere a virusului SARS-CoV-2.

De comun acord, s-a stabilit să se renunţe la coşurile de cumpărături de mână, care reprezintă un factor de risc epidemiologic. În acelaşi timp, vor fi montate mai multe dispensere cu dezinfectant, pentru igienizarea mâinilor", a transmis, într-un comunicat, Instituţia Prefectului Argeş.

Citeste si: Coronavirus în România, 10 decembrie 2020. 7.067 de cazuri noi și 127 de decese cauzate de COVID-19. Bilanțul pe județe și numărul de teste efectuate