Mișcarea face parte din niște exerciții militare anunțate încă de luna trecută de Rusia.
Cele șase nave de război ruse vor trece prin strâmtoarea Bosfor spre Marea Neagră în zilele de marți și miercuri, anunțau surse citate de Reuters, potrivit mediafax.ro.
Turcia ar putea închide strâmtorile, dar este de așteptat să nu facă acest lucru. Turcia vrea să medieze între două țări, cu care are relații bune.
De altfel, Turcia, care este membră NATO, a precizat că un conflict militar între Rusia și Ucraina ar fi inacceptabil. Turcia i-a transmis Rusiei că o invazie în Ucraina ar fi imprudentă, notează sursa citată.
Macron s-a întâlnit cu Putin
Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a întâlnit la Moscova cu președintele Rusiei, Vladimir Putin în încercarea de a reduce tensiunile dintre Rusia și Ucraina .
Putin a salutat intenția lui Macron, transmițându-i acestuia, totodată, că se bucură să îl vadă.
„Această discuție poate începe în direcția în care trebuie să mergem, care este către o detensionare”, a spus Emmanuel Macron la începutul întâlnirii de la Moscova cu Vladimir Putin.
Macron a transmis că speră să „evite un război” și „să construiască elemente de încredere, stabilitate și vizibilitate pentru toată lumea”.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„Văd cât de mult efort depune actuala conducere franceză pentru a rezolva problema securității în Europa… și anume, pentru a rezolva criza din sud-estul Ucrainei”, i-a spus Putin lui Macron.
„Am discutat toate aceste probleme la telefon suficient de detaliat. Știu că aveți propriile păreri despre această chestiune și mă bucur că am această oportunitate de a discuta toate acestea într-un format personal”, i-a mai transmis Putin lui Macron în întrevederea de la Moscova.
Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a calificat întâlnirea dintre Macron și Putin drept una pozitivă, dar care nu a făcut minuni.
"Atât timp cât există negocieri, atât timp cât unii şi alţii sunt gata să se aşeze la masă şi să discute, există speranţa că nu ne îndreptăm spre o confruntare militară", a declarat presei Josep Borrell la încheierea vizitei sale la Washington, potrivit Agerpres.
Putin a făcut o declarație controversată după întâlnirea cu Macron, referindu-se la acordurile de la Minsk.
„Președintele în funcție (n.r. Volodimir Zelenski) a spus recent că nu îi place niciun punct din aceste acorduri de la Minsk. Ei bine, îți place sau nu, trebuie să suporți, draga mea. Trebuie să o facem, nu va funcționa altfel”, a spus Vladimir Putin.
Citeste si: Breaking news: România va primi noi trupe militare americane! Joe Biden și-a dat acordul!