Altfel spus, primii copii care nu mai aveau alături familia biologică intrau în casele SOS de tip familial și o întâlneau pe Mama SOS, cea care le-a fost alături până s-au făcut mari.
SATUL SOS – locul care este „acasă” pentru sute de copii
Satul SOS a devenit „acasă” pentru cei mai vulnerabili, peste 500 de copii și tineri au crescut în casele SOS în toți acești ani și au primit îngrijirea potrivită.
În cei 30 de ani, SOS Satele Copiilor a schimbat peste 100.000
„La SOS Satele Copiilor nu am doar un job, am o parte din viață!”
În casele SOS, copiii cresc alături de o mama SOS, care le este zi de zi sprijin, ca o mama bună.
Maricica Ciobanu este Mamă SOS în Satul SOS din Bacău de peste 10 ani, timp în care a crescut trei generații de copii.
La SOS nu am doar un job, am o parte din viață. M-aș putea gândi la un om care sădește, într-un ghiveci, un pui de floare foarte sensibil, delicat și pe care îl descoperă în timp, având speranța că va crește, va fi puternic și frumos.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
În prezent, 150 de copii cresc anual în Satele SOS din România, se dezvoltă, sunt iubiți și se bucură de copilărie, ca într-o familie, așa cum ar trebui să o facă fiecare copil. Sprijinul pe care ei îl primesc este unul adaptat fiecărei nevoi în parte și sunt susținuți de o echipă întreagă de specialiști să devină cea mai bună variantă a lor, în momentul în care vor păși spre viața de adult. De asemenea, prin programe de prevenire a separării copiilor de părinți, asociația este prezentă în comunități vulnerabile din 5 regiuni București-Ilfov, Teleorman, Bacău, Brașov și Sibiu. Peste 850 de copii sunt susținuți anual să rămână alături de familiile lor, să crească fericiți, iar părinții lor sunt sprijiniți să depășească cercul vicios al vulnerabilității.
FestiSAT – Festivalul Caritabil care marchează 30 de ani de viitor oferit copiilor vulnerabili
SOS Satele Copiilor sărbătorește cei 30 de ani de activitate în România și organizează un festival deschis publicului larg, pe 7 octombrie, între orele 14:00 și 22:00, la Arena Năstase & Marica Sports Club (Bucuresti, Intrarea Țărmului).
Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro: https://www.iabilet.ro/bilete-festisat-89275/
Fiecare bilet la FestiSAT achiziționat înseamnă un ajutor pentru copii, dar și o zi plină de activități în aer liber și un concert de bună calitate.
Niciun copil nu ar trebui să crească singur
Oricine se poate implica în povestea SOS Satele Copiilor România, printr-o donație online pe sos-satelecopiilor.ro sau un SMS cu textul MAMA, la 8864 (4 euro lunar).
Mai multe detalii găsiți pe canalele SOS:
Website: sos-satelecopiilor.ro/
Pagina eveniment FestiSAT: sos-satelecopiilor.ro/festisat/