Marius Budăi i-a asigurat pe români că nici pensiile și nici salariile nu vor scădea în următoarea perioadă. Acesta susține că, de fapt, se va începe rezolvarea tuturor inechităților care există în sistem.
Marius Budăi promite că pensiile și salariile nu vor scădea
Marius Budăi susține că, atât timp cât vor guverna, veniturile românilor nu vor avea de suferit. Mai mult decât atât, ministrul a precizat faptul că, în decursul acestui an, va fi gata și analiza Băncii Mondiale și ce a Comisiei Europene.
„Da, am spus și o să spun și acum, nu înțeleg de ce legea 127 a fost pusă între paranteze, pentru că nu numai noi PSD, dar mulți specialiști, în special din casele teritoriale de pensii, dar și cei care au fost pe la dumneavoastră prin platou au spus că este o lege bună.
Suntem în această situație din momentul în care PSD a intrat la guvernare în noiembrie 2021, chiar în programul de guvernare, a spus că analiza a plecat de la această decizie.
Citește și: Ajutorul social crește. Ce sume vor primi beneficiarii începând cu luna martie
Ce pot să spun sigur este că atunci când o să avem analiza terminată, făcută și pe final cu Banca Mondială și cu Comisia Europeană, sunt sigur ce vreau să spun pentru că am auzit tot felul de ipoteze lansate de oameni care n-au nicio legătură cu sistemul de pensii.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Sub nicio formă pensiile nu vor scădea, din contră, vom începe cu rezolvarea inechităților din sistem care bineînțeles că va avea nevoie de un impact bugetar consistent și vom vedea în ce perioadă își poate permite România să suporte acest impact, însă principala este rezolvarea inechităților din sistem”, a spus Marius Budăi, la Antena 3.
Casele de pensii continuă scanarea dosarul de pensionare
Până în momentul de față, casele de pensii au reușit să scaneze mai mult de trei milioane de dosare, dar Marius Budăi a afirmat că, până la finalul verii, întregul proces va fi finalizat.
„Este o activitate premergătoare recalculării pensiilor în momentul în care vom avea textul final. Suntem la peste trei milioane de dosare. 4,8- 4,9 milioane de dosare, pentru că este în dinamica în această activitate, și cu siguranță până la 31 august în acest an vom închide această activitate.
Vom avea în primul trimestru spre final și acest text și îl vom trimite în Parlament pe dezbatere. Pe lângă discuțiile cu partenerii sociali voi avea și un text agreat, că așa este și așa este scris în PNRR și cu Comisia Europeană, astfel încât să nu avem ulterior alte piedici în implementare”, a mai spus Marius Budăi.