După despărțirea de Marius Elisei, Oana Roman a trecut prin mai multe transformări fizice și vestimentare. Vedeta este mândră de faptul că a reușit să slăbească, astfel că a decis să continue șirul transformărilor.
Oana Roman și-a uimit fanii cu ultima schimbare de look
Vedeta s-a mai liniștit după ce și-a externat mama, așa că a decis că este timpul să se gândească și la ea.
Oana Roman iubește culoarea roșcat, însă de această dată a decis să-și vopsească părul într-o nuanță mult mai naturală care să-i pună în evidență trăsăturile feței, dar care să o și întinerească.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„Și gata și părul! S-a întors Nicolae Mihai înapoi la treabă”, a fost mesajul transmis de Oana Roman în timp ce se afla la salon. Urmăritorii au reacționat imediat, iar complimentele au curs pentru Oana Roman. „Da, sunt coafată frumos. Voi vedeți cât păr am? Este un miracol”, a mai adăugat Oana Roman într-o altă postare.
Deși a fost criticată în repetate rânduri pentru aparițiile sale, Oana Roman a făcut față criticilor și nu a renunțat la stilul ei personal.
Oana Roman a avut o apariție incendiară în costum de baie
Oana Roman a postat mai multe fotografii în costum de baie, în timp ce se afla în piscină. Vremurile în care vedeta era complexată de kilogramele în plus au fost date uitării, iar acum roșcata se simte bine în pielea ei.
Alături de poze, Oana Roman a postat și un mesaj încurajator despre valoare fiecăruia. „Nu ești ceea ce ai, ci ceea ce ești. Valoarea ta nu e în casa ta, mașina, ta, hainele tale, bunurile tale. Valoarea ta ești tu, ești ce simți, ce vorbești, ce faci pentru tine și ceilalți. Valoarea ta e suma Binelui făcut, a amintirilor pe care le aduni, e Credință din suflet, e ajutorul dat, e bucuria de a trai. Valoarea e cine ești fără sa ai nimic”, a scris Oana Roman.
Oana Roman s-a pozat într-un costum de baie întreg, albastru și cu motive florale. Vedeta se bucură de momentele de liniște cu un pahar de șampanie în mână.