Schimbarea la Față 2023 sau Probojenia: Obiceiuri populare pentru belșug și sănătate

Autor: Sara Andreescu
Actualizat: 06 aug 2023, 08:57

Schimbarea la Față 2023 sau Probojenia. Tradiții și obiceiuri

Sursa: ziarullumina.ro

Schimbarea la Față 2023 sau Probojenia, în limbaj popular, este sărbătorită pe data de 6 august în calendarul ortodox.

Schimbarea la Față a Domnului 2023 este sărbătorită duminică, 6 august, de către creştinii ortodocşi şi catolici. Cunoscută și ca Transfigurarea Domnului sau Probojenia, Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este una dintre cele mai mari sărbători creştine, când apostolii se conving că învăţătorul lor este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci şi Dumnezeu adevărat.

Citește și: Calendar Ortodox 6 august 2023: Sărbătoare cu cruce roșie azi! Ce e bine să dai de pomană de Schimbarea la Față a Domnului 2023

Schimbarea la Față 2023. Tradiții și obiceiuri

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului este marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie, fiind una dintre cele mai importante sărbători creștine ale lunii august. Pe data de 6 august, atunci când pică Schimbarea la Față sau Probojenia, așa cum este cunoscută în limbajul popular, este dezlegare la pește și se face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. 

Deşi ne aflăm în Postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit ca, pe 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, să se facă dezlegare la pește, vin și untdelemn. De asemenea, în această zi, potrivit tradiției populare, agricultorii aduc la biserică struguri, faguri de miere, dar și alte roade ale pământului, pentru a fi binecuvântate, pe care mai apoi le oferă de pomană. 

Tradiţia spune că femeile însărcinate, care se vor ruga în această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi, în schimb, fetelor care se spală pe cap în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. Tot în această zi, se credea că cine are inimă bună şi îşi dorește din tot sufletul să scape de o patimă, va fi vindecat.

De Schimbarea la Față a Domnului se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. Deşi încă nu sunt coapte şi ţi se strepezeşte gura de la ele, tradiţia le atribuie un rol vindecător şi se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Zile libere de Sfânta Maria 2023: Când pică zilele libere în luna august și cine se va bucura de ele?  

Ce nu e bine să faci de Schimbarea la Față a Domnului

La Probejenie se spunea că începe călătoria berzelor, stârcilor şi a altor păsări migratoare. De acum, frunza codrului îşi schimbă culoarea, iarba încetează să crească, apele se răcesc şi sunt „spurcate” de cerb, iar şerpii şi alte vieţuitoare se retrag pentru iernat în ascunzişuri.

În ziua Schimbării la Față a Domnului nu mai este voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. De asemenea, animalele nu se mai scaldă. Superstiția spune că fetelor care se spală pe cap de Probejenie nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. 

Potrivit obiceiului popular, pe data de 6 august nu se lucrează. Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. De asemenea, cel care spală haine în această zi va fi umplut de păduchi şi ploşniţe. 

Tradiția spune că că în această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, pentru că așa vei fi tot anul. 

 

 

 

Taguri: