Schimbarea tarifelor pentru parcare în Capitală, amânată cu o zi. Anunțul oficial făcut de Nicușor Dan. Ce amenzi riscă șoferii care nu plătesc parcarea

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 03 mai 2023, 04:40

Parcare București

Sursa: PixaBay

Nu se va mai putea parca gratuit în centrul Capitalei! Iată cât va costa ora de parcare. Totodată, amenzile pentru neplată sunt uriașe.

UPDATE 15 august 2022: Dacă inițial autoritățile anunțaseră că tarifele pentru parcarea în Capitală se vor schimba începând cu data de 15 august 2022, acum, Nicușor Dan a precizat că modificările se aplică de marți, 16 august 2022. Este vorba despre „parcările albastre”. 

„Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marți vizează „parcări albastre”. Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reședință care țin de primăriile de sector și se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii). Scopul Primăriei Generale e să descongestioneze traficul în zona centrală și să redea pietonilor cât mai multe dintre trotuare”, a precizat Nicușor Dan.

Practic, șoferii care nu plătesc taxa de parcare vor putea fi amendați și li se vor bloca roțile începând de marți, 16 august 2022, informația fiind confirmată de Primarul General, Nicușor Dan.

Știre inițială:

Din data de 15 august 2022 nu se va mai putea parca gratuit în centrul Capitalei. 

Primăria București a anunțat tarifele de parcare. Iată care sunt acestea:

zona 0- 10 lei/oră

zona 1- 5 lei/oră

zona 2- 2,5 lei/oră

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Locul de parcare se va putea plăti cash sau prin SMS.

Amenda pentru cei care nu vor plăti locul de parcare va fi de 200 de lei/zi. Totodată, cei prinși că au parcat fără să achite se vor alege cu blocarea autoturismului.

Viceprimarul spune că regulamentul e din 2019

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, spune că regulamentul este din 2019.

„Regulamentul nu a fost schimbat, urmează să se modifice, dar foarte putin. În realitate ce facem noi astăzi este să redăm domeniul public cetățenilor. Acest regulament există încă din 2019. Cetățenii plătesc parcarea astăzi, acei cetățeni care nu doresc să parcheze într-o parcare publică și care ocupă trotuare, stații de autobuz sunt aceia care reclama că se schimba ceva. În realitate nu se schimbă nimic, municipalitatea va colecta mai bine și va institui acea taxă pentru cei care nu achită acea taxă de bunăvoie. Pentru cei care până astăzi au plătit nu se va schimba nimic”, a declarat viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, citat de euronews.ro.

El a vorbit și despre amenzile care se vor da pentru nerespectarea regulamentului.

„Este vorba despre aceste mașini care ocupă trotuare și prima bandă de circulație. În toate sondajele și discuțiile avute cu cetățenii din București, cea mai mare problemă este aceea a traficului și a parcărilor”, a precizat Bujduveanu.

El a anunțat și că Primăria are în plan să renunțe la tariful de 10 lei/oră în zona centrală. Ar urma ca zona 0 să fie comasată cu zona 1 și parcarea să fie de 5 lei/oră.

„Cred că putem comasa zona 0 cu zona 1. Vorbim de un tarif rezonabil, de cinci lei pe oră. Avem discuții ca până la 1 ianuarie să oferim un discount considerabil pentru cei care își fac abonamente în zona centrală. Intrăm într-o eră digitală, cu servicii de parking. Ne propunem să ajungem la un grad de încasare de cel puțin un milion de lei pe zi, în funcție de abonamentele emise. Vom propune și un tarif de noapte pentru cetățenii care nu beneficiază de locuri de parcare, din partea sectorului de reședință, un loc de parcare cu rezervare. 50 de lei pe lună a fost propunerea pe care am agreat-o cu primarul general. Vorbim de tarif identic cu parcarea de reședință de la sectoare, 19 și 7 dimineața”, a precizat viceprimarul.