S-a lucrat intens pentru ca cele cinci milioane de taloane de pensii să fie tipărite în timp util pentru a fi predate Poștei Române. Noul an aduce după el noi modificări în sistemul de pensii, anunță CNPP.
Schimbări importante pentru pensionari la început de an. Talonul de pensii se modifică
Talonul de pensie va suferi noi modificări în acest an. Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunțat cum vor putea beneficia pensionarii români de talonul de pensie electronic, dar și de alte servicii digitalizate.
”Legea 270 spune că doar la cererea beneficiarilor prin acord scris talonul de pensie va fi trimis electronic. Momentan am primit cereri şi le avem procesate şi încercăm ca în ianuarie să le trimitem electronic”, a
Daniel Baciu a precizat și cum se procedează pentru a primi tichetul electronic. Beneficiarul trebuie să lase o adresă de e-mail la care se poate trimite talonul și să depună o cerere la CNPP de care aparține.
Legea privind talonul de pensie electronic a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în luna noiembrie, în contextul în care Parlamentul a adoptat legea ca urmare a numeroaselor întârzieri ale cupoanelor de pensii.
Citeste si: Când își vor primi românii pensiile în ianuarie 2022. Șeful Casei de Pensii a dat vestea
Mai multe servicii urmează să fie digitalizate din 2022
Șefu CNPP a precizat că mai multe servicii urmează să fie digitalizate până la sfârșitul PNRR.
”Avem o fişă de proiect ambiţioasă şi sume de bani importanţă acordaţi casei de pensii pentru digitalizare, dar încercăm ca multe din servicii să le oferim electronic. Multe lucrări pe care le facem în prezent pe hârtie se pot transmite şi electronic. Pentru ca ponderea să fie mai mare şi să extindem serviciile pe care le oferim pensionarilor în format electronic.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Este un obiectiv ambiţios care la sfârşitul PNRR reuşim să-l atingem, avem această ţintă pe care noi vrem să o realizăm. Este vorba de portalul Casei de Pensii, unde te poţi loga cu user şi parolă, sunt informații de strictă necesitate, dar poţi să şi depui documente către instituţie pentru a fi soluţionate nemaiducându-se la ghişee.
Este vorba de stagiile de cotizare, de la 1 aprilie avem acest lucru deja digitalizat, astfel că orice beneficiar care se va loga îşi va vedea stagiile de cotizare realizat după 2001 până în prezent. Acest lucru se întâmplă, dar vrem să le extindem şi să diversificăm cu cât mai multe servicii”, a spus Daniel Baciu.
De asemenea, în 15 decembrie, Guvernul a aprobat majorarea punctului de pensie cu 10% și a pensiei minime cu 25%.
Citeste si: Cele mai importante modificări privind pensiile. Toți pensionarii trebuie să știe aceste lucruri