FePAL (Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România) a transmis, într-un comunicat, că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, „a aruncat la coș” petiția semnată de 130.000 de persoane, prin care se cerea extinderea vacanței de iarnă până pe 9 ianuarie pentru toți elevii.
Școala începe pe 3 ianuarie 2022 pentru toți elevii! Vacanța de iarnă nu se prelungește
„Petiția părinților privind revenirea la perioada vacanței de iarnă tradiționale, semnată de 130.000
Nu, domnule ministru, nu au fost <<unele solicitări>>, au fost 130.000 de părinți care își văd copiii surmenați și sătui de incertitudinea cu care ați avut grijă să <<organizați>> școlile anul acesta.
Luăm act de faptul că <<aveți solicitări exprese>> și <<justificate>> pentru a nu lăsa copiii să se odihnească.
Citeste si: Când se întorc elevii la școală în 2022? De câte zile de vacanță se bucură, de fapt, elevii
Unde vă erau <<solicitările exprese>> și <<justificate>> când ați dat peste cap structura anului școlar trimițând aiurea, în mijlocul semestrului, copiii, părinții și profesorii într-o vacanță forțată care nu a ținut cont de nicio normă pedagogică sau sanitară?
Unde vă erau <<solicitările exprese>> și <<justificate>> când ați reușit să faceți praf campania de testare COVID în școli, campanie pe care școlile au așteptat-o aproape un an de zile și care în alte țări se face cu succes de un an și jumătate?
Vă întrebați de ce alte țări au putut să țină școlile deschise? Pentru că acestea nu sunt reticente la știință și tehnologie.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Pierderile nu sunt mari, domnule ministru, sunt IMENSE și vi se datorează. Ați <<decuplat>> școlile de la tot ce înseamnă logica științifică și ați blocat orice tentativă de introducere a echipamentelor necesare școlii online, care este singura alternativă viabilă în dezastrul sanitar în care se zbate România.
În loc să vă concentrați pe echipamente, conținuturi adaptate, profesori digitalizați, ne-ați împărțit cu dărnicie vacanțe și teste de salivă la vrac.
#minsitrulpraf”, spune comunicatul organizației.
Răspunsul lui Sorin Cîmpeanu către Federația Părinților: „Î n educație s-au înregistrat pierderi mari ce trebuie recuperate prin zile de cursuri”
„1. Avem un grafic de învățământ/structură a anului școlar aprobată prin OM discutat în Comisia de Dialog Social în care au fost prezenți și reprezentanții elevilor, și ai părinților, și ai profesorilor.
2. Avem o solicitare expresă temeinic justificată de a nu schimba datele de examen (Evaluare Națională și BAC)
3. Avem solicitări justificată de asigurare a predictibilității in educație.
4. Avem recunoașterea faptului că în educație s-au înregistrat pierderi mari ce trebuie recuperată prin zile de cursuri!”, a transmis ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.
Structura anului școlar a fost actualizată
Anul școlar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni, după cum urmează:
- Semestrul I - 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie - 29 ianuarie 2021)
- Semestrul al II-lea- 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)
Vacanțele elevilor sunt programate astfel:
- Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2020- 2 ianuarie 2021
- Vacanța de primăvară: Paștele Catolic (2- 11 aprilie), Paștele Ortodox( 30 aprilie- 9 mai)
- Vacanța de vară: 18 iunie 2021 - data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului școlar 2021-2022.