În contextul alegerilor parlamentare din acest weekend, programul școlilor din București va suferi modificări semnificative luni, 2 decembrie.
Citește și: A început renumărarea voturilor! CCR anunță astăzi dacă va anula primul tur al alegerilor prezidențiale
Programul școlilor din București a fost modificat din cauza alegerilor parlamentare
Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați să voteze duminică, iar pentru buna organizare a procesului electoral, mai multe unități de învățământ din Capitală vor fi transformate în secții de votare.
Potrivit observatornews.ro, în Sectorul 1, 43 de unități de învățământ vor găzdui secții de votare. Din acestea, 7 școli vor modifica programul școlar, iar alte 4 unități își vor suspenda cursurile pentru anumite grupe de studiu.
În Sectorul 2, 53 de unități vor organiza secții de votare, iar 3 dintre acestea vor modifica programul școlar luni. De asemenea, în Sectorul 3, 37 de școli vor găzdui urnele de vot, dintre care 12 vor avea programul modificat și 2 vor suspenda cursurile.
Modificări vor avea loc și în Sectorul 4, unde 12 unități vor ajusta programul școlar luni.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
În Sectorul 5, 17 școli vor fi folosite pentru vot, iar 4 dintre acestea vor modifica orele de curs. În Sectorul 6, 41 de unități vor organiza secții de votare, iar 5 școli vor ajusta programul vineri și luni, în timp ce 4 vor suspenda cursurile pentru anumite grupe.
Cursurile vor fi suspendate și-n alte unități de învățământ din țară
De asemenea, în județul Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Viteazu” din localitatea Șelimbăr va suspenda cursurile luni, 2 decembrie, pentru a permite organizarea alegerilor. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a explicat că decizia a fost luată pentru a permite dezinfecția și reorganizarea spațiului.
Citește și: CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
„S-a luat decizia suspendării cursurilor pentru ziua de luni, având în vedere că în unitatea sunt organizate mai multe secții de votare și este nevoie de timp pentru dezinfecarea și reorganizarea spațiului”, se arată în comunicat, potrivit știridesibiu.
Potrivit bzb.ro, în județul Brașov, însă, școlile nu vor suspenda cursurile, deși 167 de unități vor găzdui secții de votare.
Modificările din programul școlar sunt menite să faciliteze procesul electoral, iar elevii și părinții sunt încurajați să se informeze despre eventualele schimbări în școlile lor.