Conform unui proiect de lege, școlile profesionale urmează să se desființeze din nou, iar elevii care voiau să se înscrie la ele vor trebui să se îndrepte către liceele profesionale. Proiectul a fost publicat în dezbatere de Ministerul Educației.
De când vor fi desființate școlile profesionale?
Conform romaniatv.net, schimbarea va începe odată cu luna septembrie a anului 2023.
„Începând cu anul școlar 2023-2024, clasele de învățământ profesional, cu durata de 3 ani, reglementat de Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care funcționează în cadrul școlilor profesionale și liceelor tehnologice, se reorganizează în cadrul liceelor profesionale”, a declarat Ministrul Educației, conform edupedu.ro, relatează romaniatv.net.
Citeste si: Sorin Cîmpeanu: Gramatica va fi reintrodusă în programa de liceu
Mai mult decât atât, liceele profesionale nu vor mai putea să organizeze clase vocaționale și nici clase de filieră teoretică tot din toamna anului 2023. În consecință, cele care există deja vor trebui să intre în lichidare, însemnând că toate clasele existente vor fi duse până la capăt, dar nu se vor mai organiza noi admiteri.
Filiera profesională urmează să aibă patru profiluri: protecția mediului, tehnic, protecția mediului și resurse naturale.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„ Unităţile de învăţământ liceal profesional se organizează cu o singura filieră şi unul sau mai multe profiluri.
Ce calificare va oferi promovarea examenului de Bacalaureat?
„Finalizarea a trei ani în educația profesională sau a patru ani în cea vocațională/teoretică conferă elevului o calificare de nivel 3 și acces direct pe piața muncii, în baza unor probe profesionale specifice.
Elevii din filiera profesională pot continua studiile în cadrul aceluiași liceu în vederea participării la examenul de bacalaureat. În clasa a XII-a, aceștia vor aprofunda atât elementele de trunchi comun, cât și componenta de calificare profesională din clasele IX-XI. Promovarea examenului de bacalaureat le conferă o calificare de nivel 4”, mai este specificat în proiectul de lege, potrivit edupedu.ro.
În momentul de față, în cazul în care un absolvent al unei școli profesionale vrea să susțină examenul de Bacalaureat, acesta va trebui fie să facă doi ani de completare (clasele a XI-a și a XII-a), fie trei ani de completare (clasele: a X-a, a XI-a și a XII-a).
„Pentru anumite filiere, profiluri, specializări sau calificări, stabilite de Ministerul Educaţiei, absolvenţii învăţământului liceal pot susţine un examen de certificare a calificării, separat de examenul de bacalaureat”, mai este specificat în textul propunerii.