Cu siguranță cu toții ne aducem aminte de momentele în care îi scriam entuziasmați scrisoarea lui Moș Crăciun. Părinții o luau și o trimiteau Moșului, nu înainte de a ne spune că dacă nu am fost cuminți, nu vom primi nimic, pentru că, nu-i așa, Moșul le vede și le știe pe toate. Anii au trecut, iar acum, generația celor mici păstrează obiceiul de a-i cere lui Moș Crăciun daruri.
Scrisoarea pentru Moș Crăciun, varianta 2020
Iată că a sosit și luna decembrie sau luna cadourilor, cum mai este denumită. Este perioadă preferată de marea majoritate a oamenilor, dar în special de cei mici. Asta pentru că în noaptea de 24 spre 25 decembrie, Moș Crăciun va poposi în casa fiecăruia și va lăsa sub brad mult așteptatele cadouri.
Pentru ca cei mici să primească exact ceea ce-și doresc, aceștia trebuie să-i trimită din timp scrisoare lui Moș Crăciun. Iată ce dorințe au copiii în 2020:
- așa cum era de așteptat, tot jucăriile sunt pe primul loc în topul preferințelor. Aici vorbim despre mașinuțe, trenulețe, păpuși, puzzle, jucării de pluș și multe alte lucruri care-i încântă pe cei mici și care golesc cardurile părinților
- să nu uităm de dulciuri. Producătorii au scos deja de ceva timp pe piață tot felul de ciocolate, bomboane, acadele și alte delicii frumos ambalate, care le iau ochii celor mici și le încântă papilele gustative
- spre deosebire de generațiile mai vechi, acum copiii îi cer Moșului să fie la curent și cu cele mai noi apariții în materie de telefoane, tablete, laptopuri și jocuri video
- și hăinuțele sunt la mare căutare pe lista de cadouri a Moșului. În special fetițele își doresc rochițe de prințese, pantofiori, dar și produse de machiaj pentru copii.
Cea mai emoționantă scrisoare pentru Moș Crăciun
Dacă majoritatea copiilor îi cere Moșului să aducă jucării, telefoane sau tablete performante, haine cât mai la modă sau dulciuri sofisticate, sunt și alții care nici nu îndrăznesc să viseze la aceste lucruri.
Este și cazul unui băiețel de 8 ani, care a emoționat o țară întreagă cu scrisoarea pe care i-a trimis-o Moșului. Matei, căci despre el este vorba, a demonstrat încă o dată, dacă mai era cazul, că din păcate, în România, sunt foarte mulți copii săraci, care nu-și pot
trăi copilăria, așa cum ar trebui.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Iată ce i-a scris copilul lui Moș Crăciun:
”Dragă Moş Crăciun,
Eu sunt Matei şi am 8 ani. Te rog ca anul acesta să nu ne mai uiţi şi să treci şi pe la noi. Eu îmi doresc biscuiţi şi ciocolată. Pentru mami te rog să aduci ceva de mâncare, ca să nu mai plângă când crede că nu o vedem.
Pentru bunica să îmi aduci multe portocale şi să nu îi uiţi nici pe Bobiţă, căţelul nostru, şi să îi aduci un os cum am văzut eu la televizor.
Mulţumesc.
Cu drag, Matei”.
Scrisoarea a fost publicată pe o rețea de socializare de o femeie din Târgoviște, care a rămas impresionată de situația grea prin care trece familia lui Matei. Aceasta a făcut un apel către toate persoanele care pot da o mână de ajutor, iar scrisoarea lui Matei a devenit astfel virală.