Să recunoaștem, ne confruntăm zilnic măcar cu câte un personaj pe stradă care, fără să țină cont de cei aflați în jurul său, îi oripilează cu gesturile sale dezgustătoare. Un horcăit prelung, o flegmă bine țintită pe trotuar, care se va lipi ulterior de talpa trecătorilor. Chiar dacă ne întoarce mațele pe dos, este o realitate a societății în care trăim – individul care, pe lângă scuipatul pe jos, își suflă nasul, parcă desprins din cadrele surprinse la meciurile de fotbal, de față cu ceilalți, fix pe trotuar.
În perioada critică prin care trecem, astfel de gesturi grosolane devin și mai deranjante. Pare absurd, însă nu este exclus ca un simplu scuipat pe stradă să provoace mari probleme pentru alții. Microbii, (corona)virusul care și-au făcut „culcuș” în flegmă ajung pe trotuar, de pe asfalt pe papucul vreunui trecător, iar de pe talpa trecătorului direct pe preș, în hol, și astfel s-a pricopsit cu fluide nedorite în casă.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta