Fostul șef al statului susține că nu este prevăzută în Constituție starea de alertă, așa că măsurile luate în plină pandemie, insuficiente în opinia lui, pot fi contestate în instanță.
„Nu se poate să carantinezi oamenii în baza comandantului operațiuni, ci doar a președintelui României. Nu comentez ce spune Raed Arafat. Justiția îmi dă dreptate mie pentru că suspendă ordinele comandantului acțiunii.
E atât de mic față de dezastrul pe care îl provoacă. Luați o Constituție și citiți. Poate înțelege și premierul și ministrul de Interne și comandantul operațiunii. Dacă vreți să mă aduceți în discuție cu un om inconștient, nu despre Arafat vreau să discutăm. Noi, românii, putem să râdem de noi. Adică, așteptăm 9 la mie, în loc să le iau când am descoperit primul caz. La orașul Sibiu a făcut cineva o testare să vadă unde este concentrarea.
S-a ridicat prea devreme starea de urgență. Și acum, în ceasul al 12-lea, sunt luate decizii cu jumătăți de măsură. Aș lăsa să circule doar un tren pe fiecare direcție, ce ne trebuie câte 3 către Suceava, Timișoara, pentru că se duce virusul de colo, colo. STB ventilează virusul prin toate cartierele Bucureștiului. Arafat își asumă să instituie carantină și polițiștii ce să facă, pentru că el e un secretar de stat în MAI? Critic modul cum se iau măsurile, cu pierderi foarte mari. Dacă s-ar lucra chirurgical, cu peste 100.000 de teste, am vedea unde trebuie făcute carantinările și izolate localitățile. Dacă vrem să stopăm pandemia, trebuie raționalizat transportul public, funcționarii să lucreze de acasă și introducerea stării de urgență. Fără stare de urgență, nu poți suspenda drepturile constituționale. Acum, trebuie introdusă starea de urgență pentru a stopa decesele", a declarat Traian Băsescu la TV.
Mai multe localități au fost carantinate din pricina pandemiei
Mai multe localități din România se află în carantină în acest moment, urmare a creșterii ratei de infectări la mia de locuitori.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Mai multe localități din apropierea Capitalei, Bragadiru, Clinceni, Chiajna și Berceni, sunt și ele în carantină.
8 reședințe de județ se află în prezent în carantină: Sibiu, Zalău, Satu Mare, Baia Mare, Slobozia, Bistrița, Alba Iulia și Constanța.
Pe lângă cele 8 municipii, alte 11 orașe se află în carantină: Abrud, Sebeș, Blaj și Cugir (județul Alba); Gherla (jud. Cluj); Ovidiu (jud. Constanța); Cisnădie și Tălmaciu (jud. Sibiu); Jibău și Cehu Silvaniei (jud. Sălaj); Sânnicolau Mare (jud. Timiș).