În anul 2021, peste 1.600 de mame singure și aproape 3.000 de copii au beneficiat de ajutoare financiare din partea Primăriei Capitalei, programul va continua și în anul 2022.
Se dau 1200 de lei de la stat! Cine poate beneficia de această sumă și ce condiții trebuie să îndeplinească
Potrivit unui comunicat al municipalității, este vorba despre ajutoare financiare pentru 2.956 de copii ce provin din 1.607 familii monoparentale.
Aceste ajutoare au fost acordate prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București.
Care este cuantumul ajutoarelor?
Cuantumul ajutoarelor pentru familia al cărei venit mediu lunar/ membru de familie se situează până la 200 de lei inclusiv:
-300 lei pentru familia cu un copil;
-600 lei pentru familia cu 2 copii;
-900 lei pentru familia cu 3 copii;
-200 lei pentru familia cu 4 sau mai mulți copii.
Pentru familia al cărei venit mediu lunar/membru de familie se situează peste 201 lei și până la 530 lei inclusiv:
-200 lei pentru familia cu un copil;
-400 lei pentru familia cu 2 copii;
-600 lei pentru familia cu 3 copii;
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
-800 lei pentru familia cu 4 sau mai mulți copii.
Programul continuă și în 2022
Primăria Capitalei a anunțat că programul de susținere a familiilor monoparentale continuă și în 2022, iar cei interesați pot depune dosarele la sediul DGASMB din str. Constantin Mille nr. 10, Sector 1 sau online, la adresa de mail nounascutisimonoparentale@dgas.ro.
Beneficiarii ajutorului financiar sunt familii monoparentale cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii, formate din persoana singură și copiii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta.
Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, familia monoparentală se defineşte printr-o persoană singură care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) este necăsătorită (și nu se află într-o relație de uniune consensuală – concubinaj);
b) este văduvă (document doveditor: certificat de deces soț/soție);
c) este divorțată (document doveditor: hotărâre judecătorească de divorț, dovadă încredințare copil/copii, certificat divorț notarial împreună cu înțelegerea notarială privind situația copiilor);
d) al cărei soţ/soție este declarat/declarată dispărut/disparută prin hotărâre judecătorească;
e) al cărei soţ/sotie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor (document doveditor emis de unitatea în care se execută pedeapsa, în care să se precizeze data încarcerării și perioada detenției);
f) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e);
g) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-c), cu excepţia asistentului maternal profesionist.
Mai multe detalii despre condiţiile de accesare şi actele necesare: AICI.
Citeste si: Șomaj tehnic în 2022. Care sunt modificările principale pentru anul acesta