Se dau 50,000 de lei de la stat pentru tinerii cu vârsta de până la 31 de ani. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a putea accesa programul Student Invest

Autor: Bianca Hriscu
Actualizat: 12 oct 2022, 09:17

Programul Student Invest se adresează tinerilor cu vârsta până în 31 de ani

Sursa: unsplash

Prin programul Student Invest, tinerii cu vârsta de până la 31 de ani vor putea accesa credite garantate de stat, în valoare de până la 50,000 de lei. Iată care sunt condițiile pentru obținerea creditelor, dar și cum vor putea fi folostiți banii.

Programul Student Invest își propune să vină în sprijinul tuturor tinerilor cu vârsta de până la 31 de ani care își doresc să își continue studiile și au nevoie de o anumită sumă de bani pentru a putea face acest lucru. Este vorba despre credite garantate de stat, de până la 50,000 de lei, iar pentru a le accesa, tinerii trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

În ce condiții se acordă creditele prin programul Student Invest?

Programul Student Invest a fost introdus prin ordonanță de urgență și presupune acordarea unui credit de maximum 50,000 de lei pentru tinerii studenți. Cei interesați să obțină acești bani de la stat trebuie să știe că este nevoie să îndeplinească o serie de condiții, acestea fiind amintite de Ministerul Finanțelor, potrivit avocatnet.ro:

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

  • sunt persoane fizice cu domiciliul în România;
  • sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți la data solicitării creditului și până la 31 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului și care sunt cuprinși în instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate;
  • dacă beneficiarul nu este angajat, prezintă cel puțin un codebitor, conform normelor proprii de creditare ale finanțatorilor;
  • completează o declarație pe propria răspundere prin care declară că nu au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului de la un alt finanțator;
  • au calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul;
  • se încadrează în normele interne de creditare ale finanțatorului

Tinerii cu vârsta până în 31 de ani care sunt înscriși în instituțiile de învățământ superior autorizate și își doresc să obțină un credit prin programul Student Invest trebuie să știe că aceste împrumuturi pot fi acordate doar de băncile care sunt înscrise în program. Acest lucru se va întâmpla până la finalul acestei săptămâni, ceea ce înseamnă că studenții vor putea solicita creditele de săptămâna viitoare.

Împrumutul obținut prin programul Student Invest se acordă o singură dată, fie în mai multe tranșe, fie într-o singură tranșă. Creditul se poate face pe o perioadă de cel mult 10 ani, fiind inclusă și perioada de grație.

Citeste si: Se dau bani de la stat pentru nuntă. Cine sunt beneficiarii și despre ce sumă este vorba

Cum pot fi folosiți cei 50,000 de lei obținuți prin programul Student Invest? 

Având în vedere că programul Student Invest se adresează tinerilor studenți, cu vârsta până în 31 de ani, banii obținuți pot fi folosiți în special pentru acoperirea cheltuielilor legate de studii, însă sunt acceptate și cheltuieli pentru anumite servicii medicale. Autoritățile au făcut o serie de precizări legate de modul în care vor putea fi folosiți banii primiți de la bancă:

  • plata taxelor de studii, inclusiv pentru licență, master, doctorat;
  • plata cărților, rechizitelor;
  • acoperirea costului publicării cărților sau al studiilor de specialitate;
  • plata taxei de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări;
  • achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate;
  • plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/ lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății;
  • plata locurilor de cazare în căminele studențești;
  • plata unei părți/ avansului pentru achiziția unei locuințe;
  • cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus, în baza documentelor justificative: convenție, adeverința sau alt document care atestă înscrierea în program;
  • decontarea, pentru studenții care sunt părinți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele „Școala după școală”, precum și a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, artă și alte cursuri de dezvoltare personală;
  • costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
  • investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu probleme de sănătate, prin stabilirea unui plafon de plată/ decontare până la 10.000 de lei.

Citeste si: Fabulos! Se dau 1.000 de lei pentru acești români. Anunțul făcut în urmă cu puţin timp