Se dau bani pentru români! Fondurile au fost suplimentate! Programele continuă şi în 2020

Autor: A.I.
Actualizat: 23 nov 2020, 12:00

Fondurile pentru programele de sprijin au fost suplimentate, prin hotărâre de Guvern, a anunţat un ministru al Cabinetului Orban. Astfel, banii vor veni pentru românii incluşi în aceste programe şi anul viitor.

Toate programele de sprijin aflate în derulare, care sunt deja bugetate, vor fi continuate şi anul viitor, a declarat, la Izbiceni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, care a menţionat că vineri, prin hotărâre de Guvern, au fost suplimentate cu 12 milioane de euro fondurile pentru Programul „Tomata”.

„Legat de programele de sprijin şi în primul rând Programul Tomata, am văzut că acesta este cel mai sensibil (…), toate programele de sprijin, inclusiv Programul Tomata, se vor derula şi în anul care vine.

Le-am bugetat, sunt prinse în buget, mai mult, astăzi am semnat o hotărâre de Guvern, pentru că în buget erau prinşi doar 50 de milioane de euro iar necesarul pentru etapa a doua era de încă 12 milioane de euro. Azi am semnat şi pentru cei 12 milioane de euro care să plece către dumneavoastră, către Programul Tomata”, le-a transmis ministrul vineri celor câteva sute de fermieri prezenţi la întâlnirea de la Izbiceni, localitatea cu cei mai mulţi fermieri înscrişi în Programul „Tomata”.

Oros a menţionat că programele aflate în derulare vor fi completate astfel încât să fie avute în vedere şi probleme legate de valorificarea şi depozitarea produselor.

„Am venit să dezmint unele zvonuri, sigur, acum este o perioadă electorală şi eu pot să înţeleg logica unei campanii, am venit să dezmint că programele de sprijin pentru tomate, pentru legumicultură vor fi suspendate de Guvernul Orban.

Nici pomeneală, dimpotrivă, toate programele aflate în derulare, toate programele care sunt deja bugetate (…) le vom continua. Dimpotrivă, având, să zic aşa, ocazia să lucrăm anul viitor la noul plan naţional strategic 2021 – 2027, unde România va beneficia de aproape 20 de miliarde de euro, vom scrie şi alte proiecte de susţinere pe nişte bani europeni care vor veni sigur timp de şapte ani, proiecte care să vină în completare la ceea ce s-a întâmplat până acum, în aşa fel încât nu numai să se producă, pentru că am observat că în foarte multe zone din ţară, şi am
fost şi în zona Galaţiului, în zona Brăilei, legumicultorii deja sunt performanţi, au producţii mari, au marfă de calitate. Problema cea mai mare este acum vânzarea, valorificarea, pentru că lipsesc spaţiile de depozitare, spaţiile de stocare, de ambalare şi de vânzare în condiţii de preţ avantajoase pentru fermier. (…) Deci (…) toate programele, inclusiv Programul Tomata, se vor derula în continuare şi anul viitor, mai mult, vom veni cu completări astfel încât tot ceea ce produceţi să şi vindeţi, să aveţi posibilitatea de a depozita, de a sorta, de a ambala şi de a vinde la preţuri corecte, nu la samsari
care să vă ia tot câştigul iar dumneavoastră să rămâneţi cu un câştig foarte mic sau chiar în pierdere”, le-a spus ministrul fermierilor.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Întrebat dacă ia în calcul realizarea unor programe tip „Tomata” şi pentru alte legume, ministrul Agriculturii a răspuns afirmativ, însă a adăugat că se va acorda atenţie şi valorificării produselor de către fermieri şi realizării unor scheme de ajutor pentru cooperative care să producă în cantitate mare, calitativ şi să poată livra cu ritmicitate supermarketurilor.

„Da, şi pentru alte legume, dar, repet, ne vom axa interesul şi pentru ca aceste legume nu numai să fie produse, ci să poată fi valorificate. Să nu se întâmple, cum aţi văzut şi dumneavoastră, şi am văzut şi eu, multe au fost aruncate, pentru că nu mai era rentabil pentru fermier să le culeagă şi să le vândă. Scheme de ajutor pentru acele cooperative care să aducă o cantitate mare, calitate şi să fie livrate într-un anumit ritm către lanţurile de supermarketuri, pentru că am şi început discuţia cu supermarketurile, care, dacă le putem livra cantităţi şi calitate superioară, dar într-o anumită ritmicitate, sunt dispuse să le preia”, a spus Oros.

Sursa: capital.ro