Se dau cartele GRATIS la metrou. Iata ce trebuie să faceți pentru a beneficia de călători gratuite

Autor: Ana Dinu
Calatori gratis la metrou

Metrorex a făcut un anunț îmbucurător pentru persoanele care folosesc metroul ca mijloc de transport. Călătorii vor putea beneficia de cartele gratis. Ce trebuie să faceți pentru a primi?

Vestea momentului pentru bucureștenii care circulă cu metrou. Se dau cartele gratis la metrou. Iata ce trebuie să faceți pentru a beneficia.

Cartele gratis la metrou

După ce Metrorex a anunțat faptul că de la 1 august se scumpesc cartelele de călătorie, acum compania care deține acest mijloc de transport în comun a venit cu un anunț neașteptat.

Conform informațiilor oferite de directorul Metrorex, începând cu doi august, compania de transport va pune în aplicare o metodă unică de colectare a deșeurilor, dar, totodată de încurajare a mersului cu metroul.

Citeste si: Al doilea oraș din România care va avea metrou. Unde se va construi prima magistrală din afara Bucureștiului

În schimbul a cinci PET-uri primești o călătorie cu metroul gratuită

În perioada 2-20 august, în stațiile de metrou Dimitrie Leonida și Pipera, adică pe linia albastră, bucureștenii care vor să călătorească gratis cu metroul trebuie să ofere la standul special amenajat nu mai puțin de cinci PET-uri, indiferent dacă sunt sticle sau doze. În timp ce ajuți mediul colectând și reciclând deșeuri, primești o călătorie gratis cu metroul.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

"Metrorex lansează "PET=BILET", campania premieră ce are ca scop atât încurajarea colectării şi reciclării deşeurilor, cât şi creşterea interesului cetăţenilor pentru călătoria cu metroul- transport ecologic, nepoluant", se arată într-un comunicat al companiei.

Totodată directorul general al companiei, Ștefan Paraschiv, este de părere că prin această inițiativă se dorește alăturarea Metrorex campaniei naționale și internaționale de ecologizare a orașelor, astfel va crește gradul de conștientizare cu privire la protejarea mediului înconjurător.

"Astfel de campanii sunt necesare pentru schimbarea comportamentului cetăţenilor cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat şi nepoluat, dar şi pentru promovarea beneficiilor utilizării transportului subteran ca mijloc de transport ecologic. Astfel că, prin aceste tipuri de acţiuni, societatea noastră doreşte să se implice activ în formarea unor comportamente responsabile din punct de vedere ecologic", a declarat Ştefan Paraschiv, directorul general al Metrorex.

Bucureștenii care doresc să călătorească gratuit în această perioadă se pot prezenta la stațiile care colectează deșeuri și vor primi o călătorie în schimbul a cinci PET-uri.

Citeste si: Lovitură pentru cei care circulă cu metroul sau autobuzul. Se scumpesc biletele pentru transportul public