Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat prelungirea termenului de depunere a dosarelor pentru persoanele vulnerabile. Acestea pot primi vouchere de peste 20.000 de euro de la stat dacă îndeplinesc toate criteriile și depun documentele necesare la ghișee.
Se dau vouchere de 20.000 de euro de la stat pentru persoanele vulnerabile
Programul REPowerEU le oferă românilor vulnerabili vouchere de în valoare de 10.000 de euro pentru panouri solare și baterii de stocare energie.
Pentru a beneficia de vouchere cuprinse între 10.000 și 20.200 de euro, persoanele vulnerabile din România trebuie să aleagă un operator economic din lista operatorilor aprobați de către MIPE.
Vor semna un contract comercial și solicitanții le vor trimite operatorilor documentele menționate mai jos.
Persoanele care doresc să solicite vouchere de în valoare de 10.000 de euro pentru panouri solare și baterii de stocare energie trebuie să transmită operatorilor:
- Documentul de identitate;
- Documente privind dreptul de proprietate (extras de carte funciară sau extras de rol fiscal emis cu cel mult 60 de zile înainte de depunere);
- Orice alte documente necesare clarificării unor inadvertențe.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Suma de 250 de lei intră în plus în conturile pensionarilor, din luna aprilie 2025!
Citește și: Vouchere de 15.000 de lei de la stat! Familiile care beneficiază de sprijinul de la Guvern
Persoanele care doresc să solicite vouchere de 20.200
de euro pentru reabilitarea locuințelor trebuie să transmită operatorilor mai multe documente pentru a fi depuse la Ghişeele Unice de Eficienţă Energetică, mai exact:- Documentul de identitate al beneficiarului final;
- Documente privind dreptul de proprietate;
- Expertiza tehnică a clădirii;
- Raportul de audit energetic;
- Certificatul de performanță energetică inițial;
- Orice alte documente pentru clarificări suplimentare.
În cazul în care solicitanții locuiesc într-o clădire amplasată într-o zonă protejată, aceștia nu trebuie să pregătească documente doveditoare,
Termenul de depunere al dosarelor a fost prelungit
Pentru ca mai mulți români să beneficieze de acest ajutor din partea statului, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a decis să prelungească termenul de depunere al dosarelor la Ghişeele Unice de Eficienţă Energetică. Acum, dosarele pot fi depuse până la data de 3 martie 2025, până la ora 17:00.
„Am decis să prelungim termenul de depunere a dosarelor pentru voucherele destinate reabilitării locuinţelor şi instalării panourilor solare, pentru că ne dorim ca acest sprijin să fie accesibil cât mai multor beneficiari.
Cererea din piaţă a arătat că este nevoie de mai mult timp. Aici subliniez că persoanele vulnerabile încă pot să intre în contact cu firmele care depun dosarele la Ghişeele Unice de Eficienţă Energetică.
Extinderea acestui termen nu afectează ritmul implementării, ci dimpotrivă, oferă şansa ca fondurile să fie utilizate eficient şi să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele. Planul nostru este ca până la finalul anului să vedem proiectul dus la bun sfârşit”, a explicat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit romaniatv.net.
În urma modificărilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a stabilit noile termene pentru depunerea dosarelor și cererilor de finanțare:
- 3 martie 2025, ora 17:00 – termen-limită pentru depunerea dosarelor de către operatori, pentru persoanele vulnerabile cu care au semnat contracte, la GUEE;
- 31 martie 2025 – termen pentru finalizarea verificării dosarelor de către GUEE;
- 3 aprilie 2025, ora 17:00 – termen-limită pentru depunerea cererilor de finanțare de către operatori, în platforma PNRR.