Ultimul anunţ oficial anunţă redeschiderea programului. Află din rândurile de mai jos cum te poţi înscrie pentru unul dintre voucherele de 200, 300 şi 400 de lei.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va pune la dispoziţia persoanelor fizice, începând de luni, 15 iulie, ora 10:00, suma de aproximativ 20 de milioane de lei, pentru noi înscrieri în Programul Rabla pentru electrocasnice, potrivit AFM.
Suma de 20 de milioane de lei este rezultată din neutilizarea voucherelor în termenul de valabilitate, precum şi din diferenţele provenite din modificarea eficienţei energetice a echipamentelor aprobate de la o clasă
Suma iniţială alocată pentru anul 2019 a fost de 40 de milioane de lei, în cadrul celor două ediţii desfăşurate în data de 24 mai şi 18 iunie fiind acordate vouchere în valoare de 20 milioane lei.
Finanţarea din cadrul Programului „Rabla pentru electrocasnice” se acordă sub formă de vouchere, în vederea achiziţionării de echipamente electrice şi electronice de uz casnic.
Cum se acordă voucherele
Astfel, sunt acordate 200 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++, 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++, 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++, 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++, 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++), 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++, 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.
De asemenea, în schimbul predării unui echipament vechi şi pentru achiziţia unui televizor cu eficienţa energetică A şi A+, consumatorul primeşte un voucher în valoare de 200 de lei, iar pentru un aparat similar, dar cu eficienţă energetică A++ şi A+++, suma creşte la 400 de lei.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Ediţia a doua a Programului Rabla pentru electrocasnice a devenit accesibilă pentru orice persoană fizică, începând de vineri, 24 mai, de la ora 10:00. Înscrierile s-au putut face online în aplicaţia AFM postată pe site-ul instituţiei, la adresa https://solicitant.afm.ro/PF/.
Prima ediţie a Programului „Rabla pentru Electrocasnice” a devenit operaţională pe data de 19 decembrie 2018, cu un buget de 20 de milioane de lei.
AFM precizează că, începând cu data de 10 iulie 2019, sumele aferente voucherelor neutilizate vor deveni disponibile pentru noi înscrieri.
sursa: capital.ro
Citeste si: Bomba: Motivul real pentru care Elena Udrea s-a intors in Romania? Candidatura la alegerile prezidențiale
Citeste si: Fuego, mesaj pentru prietena lui: "Mi-ai fost aproape in momente grele, m-ai ajutat..."
Citeste si: Anunt ANM de ultima ora! Vremea se raceste drastic. Ce ne asteapta pana la sfarsitul saptamanii