Se extinde lista afecțiunilor care permit prezentarea direct la medicul de specialitate și apar noi analize de laborator decontate

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 07 mar 2024, 00:40

Se extinde lista ce conține afecțiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate.

Sursa: pixabay.com

Noi norme care cuprind condiţiile acordării asistenţei medicale și a medicamentelor se vor aplica de luna viitoare.

Se extinde lista ce conține afecțiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate.

Românii se vor putea prezenta direct la medicul se specialitate

Începând cu luna iulie, se extinde lista ce conține afecțiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate, dar și introducerea, în asistența medicală dentară, a unui nou serviciu decontat. Astfel, cu noul contract-cadru ce conține condițiile acordării asistenței medicale și a medicamentelor, intră în vigoare și normele de aplicare ale acestuia, cuprinse în Ordinul Ministerului Sănătății 1.857/2023.

Citește și: Care sunt simptomele psoriazisului și cum îl poți identifica în faze incipiente

În asistența medicală primară, pe lângă dezvoltarea serviciilor preventive pentru toate persoanele înscrise pe lista medicului de familie, se vor introduce noi servicii diagnostice și terapeutice.

Printre aceste servicii se vor regăsi recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau, în cazul femeilor simptomatice sau care planifică o sarcină, efectuarea testului Frax, ce este utilizat pentru calculul riscului de fractură la pacienții cu osteoporoză, efectuarea de tratamente intravenoase cu injectomat, imobilizarea unei fracturi, tratamentul entorselor

și luxațiilor, spălătura gastrică și altele.

De asemenea, când vine vorba despre asistența medicală ambulatorie clinică de specialitate, lista cuprinzând afecțiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate se extinde, incluzând și hemofilia, talasemia, sifilisul (genital primar și secundar al pielii și mucoaselor), HIV/ SIDA, dermatita atopică, deficitul congenital de factor VII, trombastenia Glanzmann, hemipareze, parapareze și tetrapareze.

Care sunt noile analize de laborator care urmează să fie decontate?

Iată care sunt noile analize de laborator care urmează să fie decontate, începând cu luna iulie:

- transferină serică;

- alfa amilază;

- lipază;

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

- lactatohidrogenaza (LDH);

- rezervă alcalină (determinarea bicarbonatului seric);

- vitamina B 12;

- acid folic;

- raport albumină/ creatinină într-un eșantion de urină spontană.

În același timp, în asistența medicală dentară se va introduce un nou serviciu decontat, respectiv detartrajul cu ultrasunete și periajul profesional, care se efectuează pentru toată dantura, un asigurat putând beneficia de un astfel de serviciu o dată pe an, iar pe lista investigațiilor imagistice ce pot fi efectuate de medicii stomatologi se adaugă și tomografiile dentare

CBCT.

Citește și: Slujba ta îți strică somnul? Dacă da, acesta poate fi motivul!

Alte servicii care vor putea fi decontate

Pe lângă serviciile și analizele medicale enumerate mai sus, care urmează să fie decontate, se vor afla și:

- pentru pacienții cu diagnostic confirmat de accident vascular cerebral (în primele patru luni de la accident), pentru cei cu paralizie cerebrală, pentru pacientele cu limfedem după excizia ganglionară şi pentru cele cu anexectomie, precum și pentru marii arși (în primele patru luni de la externare)

se vor putea deconta servicii pentru o perioadă dublă decât până acum (maximum 42 de zile pe an/ asigurat).

- Apar noi servicii în pachetul de îngrijiri medicale la domiciliu, și anume: logopedie individuală, masajul limfedemului, evaluarea manuală a fecaloamelor și recoltarea produselor biologice (sânge, urină, materii fecale).

- vor fi introduse noi activități de transport sanitar neasistat: transportul de la și la domiciliu al bolnavilor oncologici nedeplasabili cu propriile forțe pentru efectuarea radioterapiei sau chimioterapiei, transportul de la și la domiciliu al bolnavilor nedeplasabili cu propriile forțe pentru administrarea parenterală a unor medicamente sub supraveghere specială, precum și pentru administrarea nutriției parenterale și transportul la externare al pacienților post-transplant nedeplasabili cu propriile forțe. Toate serviciile de transport amintite se asigură inclusiv în alt județ.

Medicii de familie vor nota pe biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului pentru ca  informațiile necesare tratării pacienților să fie comunicate rapid.

Sursă: avocatnet.ro