Cand a inceput testarea
Aceste teste- efectuate de către Ministerul rus al Apărării şi Centrul de Cercetare Epidemiologică şi Microbiologică Nikolai Gamaleia- au început la jumătatea lui iunie, într-un prestigios spital militar de la Moscova, asupra unui grup de voluntari constând în principal din militari ruşi, dar şi civili.
Primul grup, alcătuit din 18 voluntari, ” şi-a încheiat participarea şi a părăsit spitalul”, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Ministerul rus al Apărării.
Principala sarcină cu privire la acest grup a fost verificarea securităţii vaccinului şi toleranţei organismului uman faţă de compoziţia acestuia, a anunţat ministerul.
Voluntarii au stat la spital 28 de zile după vaccinare, care a avut loc la 18 iunie, şi au fost supuşi unor examene zilnice.
Cum se simt voluntarii pe care s-au facut testele
În această perioadă, funcţiile vitale ale acestora au rămas ”în limite normale”, fără ” să se înregistreze vreun efect grav de nedorit sau complicaţii ”, dă asigurări ministerul.
”Imunitatea lor este bună, anticorpii sunt pe cale să se formeze, iar ei (voluntarii) sunt protejaţi de coronavirus”, a declarat Svetlana Volcihina, un medic terapeut şi una dintre coordonatoriitestelor, într-o înregistrare video difuzată de Ministerul Apărării.
Citeste si: Organizația Mondială a Sănătății, un nou avertisment: "Vrem cu toţii să se termine, dar..."
Citeste si: Coronavirus Romania. Cel mai mare numar de imbolnaviri noi raportate in ultimele trei saptamani. Bilantul
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
”Ştim acum că suntem protejaţi 100% şi nu ne este frică să ieţim de aici”, a declarat, în înregistrarea video, la ieşirea din spital Iuri, un militar angajat care a participat la teste.
Un al doilea grup de voluntari, de 20 de persoane, care a fost vaccinat la 23 iunie, se află în prezent la izolare, la spital, sub control medical, anunţă în comunicat Ministerul Apărării.
Testele clinice ale acestui vaccin urmează să se încheie definitiv până la sfârşitul lui iulie, precizează ministerul.
Rusia înregistrează 746.369 de contaminări cu noul coronavirus şi 11.770 de morţi din cauza covid-19, potrivit datelor oficiale de miercuri.
Citeste si: Doua vaccinuri pentru Covid-19 intra in evaluare rapida. Cand vom avea vaccinul salvator