Vacanță de iarnă a elevilor a fost prelungită în Danemarca. Vacanţele şcolare urmau să se încheie pe 3 ianuarie, dar elevii vor sta acasă până pe 5 ianuarie.
Vacanța de iarnă a elevilor se prelungește după Revelion. Iată recomandările făcute de medicul Octavian Jurma
„Ştim cât de importantă este prezenţa la şcoală pentru bunăstarea copiilor şi tinerilor. De aceea adăugăm câteva zile la ambele capete ale vacanţei de Crăciun, dar planul este să nu avem din nou o închidere lungă”, a declarat Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei.
Octavian Jurma consideră că vacanță ar trebui prelungită şi în România, având în vedere că autoritățile au relaxat restricțiile de Revelion și Crăciun.
„Școlile pot fi un catalizator pentru debutul valului 5, Omicron. Avian Jurma ș fi preferat o abordare de tipul celei din Portugalia, care a introdus acele 10 zile de lucrat de acasă, a închis școlile pentru săptămâna de după Revelion, tocmai pentru că epidemiologii știu că această perioadă nimeni nu o să respecte nici măcar mandate de stat acasă.
Toți ne vom întâlni cu prieteni, chiar dacă în format mai restrâns. Numărul de cazuri va crește, chiar dacă nu ar fi Omicron, ar fi o problemă. Cu Omicron, această problemă este de cinci ori mai mare decât a fost cu Delta”, a spus Octavian Jurma.
După aproape doi ani de pandemie de COVID-19, orele nu au putut fi recuperate în totalitate, mai ales în cazul copiilor care au stat mai mult în fața calculatoarelor decât în sălile de clasă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Sorin Cîmpeanu: „Nu se modifică structura anului şcolar”
„Nu se modifică structura anului școlar. Pierderile mari din Educație trebuie recuperate prin zile de cursuri, și nu de vacanță”, a răspuns ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru cei 130.000 de oameni care au semnat o petiție care cerea prelungirea vacanței până pe 10 ianuarie
„Am luat act de unele solicitări de extindere a vacanței. Răspunsul asumat este următorul:
Avem un grafic de învățământ/structură a anului școlar aprobată prin OM 5549/5 nov. 2021 discutat în Comisia de Dialog Social în care au fost prezenți și reprezentanții elevilor, și ai părinților, și ai profesorilor.
Avem solicitări exprese, temeinic justificate, de a nu schimba datele de examen (Evaluare Națională și BAC)
Avem solicitări justificate de asigurare a predictibilității în educație.
Avem recunoașterea faptului ca în educație s-au înregistrat pierderi mari ce trebuie recuperate prin zile de cursuri, și nu de vacanță”, a transmis ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.