Ministerul Educației a trimis o cerere către Ministerul Sănătății în ceea ce privește desfășurarea activității în unitățile de învățământ în contextul actual al pandemiei de coronavirus.
Documentul care atestă decizia de închidere a școlilor
În urma documentului înaintat către Ministerul Sănătății, Sorin Cîmpeanu a solicitat analizarea propunerii: ”de modificare a Ordinului nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât școlile trec în sistem online numai în situația în
Astfel, Ministerul Educației a solicitat trecerea activității de învățământ în sistem online numai în condițiile în care localitatea respectivă este declarată în carantină.
Bucureștiul, riscă să intre în carantină
Bucureștiul este la un pas de a intra în carantină, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat marți că indicele de infectare cu coronavirus comunicat de DSP este de 6,22 la mia de locuitori. Astfel, cel mai probabil miercuri va fi convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).
”Indicele comunicat de DSP este de 6,22 la mie, fapt care ne determină să cerem tuturor membrilor CMBSU ca până la finele zilei să ne transmită propuneri.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Ce măsuri s-ar putea impune în Capitală
Decizia de a impune carantina în București de discută de câteva zile. În urmă cu o zi au avut loc dezbateri la Guvern, între premier, primarul general al Capitalei și primarii de sector. După șediță s-a vehiculat posibilitatea de a se impune restricții dure.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, și Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, au spus ce se poate face pentru a se evita carantinarea Bucureștiului.
”Problema este că populaţia a cam obosit să se conformeze unor astfel de măsuri şi tot ce avem de făcut nu este să luăm măsuri suplimentare, ci să le aplicăm, să le întărim pe cele care sunt deja existente. Nu îmi aduc aminte foarte clar şi distinct că cineva a spus să carantinăm Bucureştiul în weeekend şi am fost foarte atent”, a declarat Ciprian Ciucu.