Una dintre cele mai așteptate legi a fost depusă azi în Parlament. Coaliția de guvernare a anunțat că draftul pentru Legea offshore a fost finalizat joi, 14 aprilie.
Citeste si: Lucrătorii de poliție urmează să primească a treia tranșă din plata drepturilor salariale
Se întâmplă astăzi, 15 aprilie! Legea pe care toată România o aștepta. Se depune la Parlament
Noua lege offshore a fost depusă astăzi la Parlament, potrivit informaţiilor transmise vineri de Virgil Popescu, ministrul Energiei.
“Prin modificările pe care le aducem la legea 256, aprobată în 2018, deblocăm investiţiile şi, astfel, asigurăm independenţa energetică a României şi reducem dependenţa de gazul rusesc. Stabilim un regim fiscal competitiv în aşa fel încât împărţirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60% (statul român) – 40% (investitorul).
Estimăm că lucrările vor începe aici la începutul anului 2024. La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitoare şi primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârşitul anului 2026 – începutul anului 2027. Da, aşa cum am spus românii vor avea gaz românesc în case. Şi nu numai! România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual de consum intern.
Citeste si: Moneda care a ajuns să valoreze 7.000 de euro. Dacă o ai acasă, ești norocos!
Noul proiect prevede ca pragurile de supraimpozitare să rămână neschimbate, însă baza de calcul se va modifica. În acest mod, impozitele ar urma să fie mai mici.
”Prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
În situaţia în care un titular este parte la un acord petrolier care se referă atât la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore sau are calitatea de titular atât al unui/unor acord/acorduri petrolier/petroliere care se referă la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore, prevederile prezentei legi se aplică numai referitor la operaţiunile petroliere desfăşurate cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi/sau onshore de adâncime aflate în curs de executare la data de 1 ianuarie 2022 li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare, existente la data de 1 ianuarie 2023”, se arată în draftul Legii offshore
Cum se calculează impozitul
Draftul Legii offshore arată că ”impozitul asupra veniturilor suplimentare prevăzut la alin. (1) se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obţinute din vânzarea gazelor naturale din producţia internă proprie extrase din perimetrele offshore şi/sau onshore de adâncime, aşa cum acestea sunt determinate potrivit anexei nr. 2, impozit din care se deduce valoarea investiţiilor în segmentul upstream”.
Procentele de calcul al impozitului se calculează pe baza preţurilor de vânzare a gazelor naturale pentru care se aplică impozitul asupra veniturilor suplimentare practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi/sau onshore de adâncime, pe baza grilei de preţuri de mai jos, ajustate anual începând cu 1 ianuarie 2023 cu indicele anual al preţurilor de consum, astfel:
- 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 100 lei/MWh
- 30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 100 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 115 lei/MWh
- 35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 115 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 130 lei/MWh
- 40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 130 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 145 lei/MWh
- 50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 145 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 160 lei/MWh
- 55% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 160 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 175 lei/MWh
- 60% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 175 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 190 lei/MWh
- 70% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 190 lei/MWh
Operatorii economici calculează, declară şi plătesc lunar impozitul suplimentar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care datorează impozitul.
Procentajul deducerilor se modifică și el
Draftul Legii offshore mai arată că aceste companii vor putea face deduceri de până la 40%, în creștere cu 10 procente față de cum este în prezent.
Limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare.
”Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore şi onshore de adâncime ca impozit asupra veniturilor suplimentare, se colectează într-un cont special utilizat pentru finanţarea înfiinţării şi extinderii reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a racordurilor la sistemul naţional de transport gaze naturale, precum şi alte investiţii stabilite prin hotărâre a Guvernului. Repartizarea sumelor colectate se face prin hotărâre a Guvernului. Colectarea impozitului asupra veniturilor suplimentare se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Valoarea cumulată a investiţiilor în segmentul upstream, înregistrate în evidenţa contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare, de la intrarea în vigoare a prezentei legi până în luna pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare, precum şi valoarea investiţiilor, care au fost înregistrate în evidenţa contabilă până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se diminuează lunar cu valoarea investiţiilor în segmentul upstream deduse din impozitul pe veniturile suplimentare.
Deducerile se aplică până la atingerea valorii cumulate a investiţiilor în segmentul upstream, înregistrate în evidenţa contabilă conform legilor în vigoare.
În cazul înstrăinării investiţiilor pentru care s-a beneficiat de deducerea prevăzută la alin. (3) şi (4), deducerea acordată se scade din valoarea cumulată a investiţiilor în segmentul upstream proporţional cu raportul dintre valoarea investiţiilor cedate şi valoarea investiţiilor înregistrate în segmentul upstream în perioada de referinţă în care a fost acordată”, se arată în draftul Legii offshore.