Până acum, Julia și Patrick au părut să aibă o frumoasă relație de prietenie, întrucât se cunosc încă din al doilea sezon al show-ului matrimonial „Casa iubirii”, însă nimeni nu se aștepta ca cei doi să devină un cuplu.
Ce declarații i-a făcut Julia lui Patrick
După ce concurentul a intrat în camera roșie, colega lui nu a mai avut răbdare și i-a mărturisit, imediat, ceea ce simte pentru el: „Dacă, după tot acest timp petrecut aici, în „Casa iubirii”, te-ai trezi cu mine într-o zi că
Julia a vrut să spună că, până în prezent, l-ar fi mințit pe Patrick în legătură cu sentimentele ei adevărate și că și-ar dori mai mult decât o prietenie cu el: „Eu, de fapt, te plac!”.
Tânărul i-a dat crezare blondinei, întrucât a remarcat că este atrasă de el încă din sezonul anterior al emisiunii: „Aș crede, pentru că la început, când am intrat în sezonul 2, ți-am lăsat o impresie prea bună.
Deși a fost uluit de destăinuirile Juliei, Patrick i-a făcut, și el, o frumoasă declarație. Acesta a enumerat calitățile pe care le-a observat la ea de când sunt colegi de platou: „Ești o femeie frumoasă, mișto, ești și bandită când trebuie, ești și descurcăreață, te-ai potrivi foarte bine, nu mi-ar fi frică că mă înșeli, adică nu cred că ai fi infidelă, pari genul de femeie foarte fidelă odată ce ai pus suflet. Dar nu știu, ar fi un șoc pentru mine”.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
S-ar putea lega o relație între Patrick și Julia
Ulterior, concurentul a întrebat-o pe tânără: „Cum crezi că ar arăta relația noastră, dacă ar fi să fim într-un cuplu?”.
Tânăra, copleșită de emoții, a răspuns: „Cred că ar fi o nebunie totală!”.
Curiozitatea lui Patrick nu s-a încheiat cu acea întrebare, întrucât acesta a vrut să afle și dacă Julia consideră că ar avea un drum lung în casă, în calitate de cuplu.
Fata i-a dat de înțeles că este convinsă de acest lucru, însă, mai apoi, a avut câteva rețineri, întrucât îi este teamă de o posibilă infidelitate, din partea lui: „Da, dar cred că, la un moment dat, dacă ar începe să intre fete noi și ar fi genul tău...”.
Înainte de a le expira timpul în camera roșie, Patrick a asigurat-o pe Julia că se încadrează în tipologia lui și i-a dat de înțeles că se simte atras de ea: „Și tu ești genul meu”.