Mai mulți angajați ai unei firme de curierat din România au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus, lucru care a strânit îngrijorarea oamenilor, având în vedere că tot mai multe persoane au făcut comenzi online în această perioadă, tocmai pentru a reduce la minimum riscul de infectare cu coronavirus. În acest context, Raed Arafat a făcut câteva recomandări pentru a preveni infecția cu coronavirus.
Se poate transmite coronavirusul prin colete și scrisori? Răspunsul lui Raed Arafat
După ce au apărut cazuri de infectare cu coronavirus în rândul personalului unei firme de curierat, oamenii s-au întrebat dacă nu există riscul ca virusul să se transmită prin intermediul coletelor sau scrisorilor.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Întrebat dacă este nevoie ca scrisorile sau coletele să fie dezinfectate de cei care le primesc, Raed Arafat a menționat că acest lucru nu este necesar, dar că după ce au intrat în posesia lor, oamenii ar trebui să se spele foarte bine pe mâini, în acest fel putând să reducă riscul de a se infecta cu noul coronavirus.
Citeste si: Ce presupune prelungirea starii de alerta si la ce sa ne asteptam de saptamana viitoare
"Rămâne riscul minimal în aceste situații, nu putem vorbi de un risc major sau unul care să creeze îngrijorări. Riscul prin colete să se transmită ceva este minimal și foarte multe țări au continuat activitățile de curierat și de poștă. Mai mare riscul este dacă te întâlnești cu cineva, dacă există un schimb de aerosoli, care este de fapt modalitatea de transmitere a virusului, dar nu prin colet. Este bine după ce ai manipulat coletul și ai deschis ambalajul să te speli bine pe mâini, adică să te dezinfectezi ca persoană, iar ambalajul să fie aruncat.
Citeste si: Doliu în lumea muzicii românești. A murit Gigi Marga