Se propune modificarea Codului Rutier. Șoferii vor putea depăși peste linia continuă fără să riște să fie sancționați

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 07 ian 2024, 05:25

Depășirea liniei continue se va face fără să fiți sancționați

Sursa: https://pixabay.com/ro/

Șoferii vor putea să depășească linia continuă, în anumite condiții, fără să fie sancționați.

Potrivit unui proiect aflat în Senat, șoferii vor putea depăși linia continuă fără să fie sancționați, dar doar în anumite condiții.

Depășirea liniei continue se va face fără să fiți sancționați

Un proiect de lege, care se află la Senat, propune modificarea Codului rutier, astfel încât traficul rutier să fie mai fluent, iar șoferii să nu mai riște sancțiuni într-o situație des întâlnită pe șosele.

Mai exact, se cere introducerea posibilității de a depăși, în cazul în care banda este blocată de un obstacol, încălcând linia continuă dintre sensuri, fără ca șoferii să riște amendarea.

Citește și: Uniunea Europeană vrea introducerea permisului auto digital. Șoferii vor fi mult mai ușor de identificat

La secțiunea din Codul rutier ce tratează depășirea urmează să fie introdus un nou alineat:  “prin manevra de depășire se poate încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, pentru depășirea obstacolelor de orice natură, oprite, staționate sau

care se deplasează cu viteză mai mică de 30 km/h”.

În ce condiții se va putea face depășirea

Depășirea va putea fi făcută astfel doar dacă vizibilitatea asupra drumului e mai mare de 20 de metri, iar lățimea drumului este de cel puțin șapte metri.

Conform celor care au inițiat acest proiect, s-ar elimina situații des întâlnite în traficul rutier din țara noastră, mai precis, sancționarea șoferilor care, pentru a depăși, de pildă, un copac căzut în drum sau o mașină avariată, trebuie să treacă peste linia continuă dintre sensurile de circulație.

Care sunt excepțiile de la Codul rutier?

O nouă excepție se regăsește în Codul rutier, mai exact pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri pot fi depășite vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele, bicicletele și trotinetele electrice, dar tot în condiții bune de vizibilitate și dacă drumul e suficient de lat (cel puțin șapte metri).

Nerespectarea regulilor privind depășirea se sancționează, potrivit Codului rutier, cu amenda din clasa a III-a de sancțiuni (de la șase la opt puncte-amendă/ 870- 1.160 de lei) și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Cu ce ar putea fi înlocuite permisele de conducere. Măsura ar urma să fie aplicată începând cu anul 2030

Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndepliniți pentru a avea permis auto?

Iată care sunt principalele condiții pe care trebuie să le îndepliniți pentru a primi un permis de conducere sau a-l reînnoi pe cel existent:

- Șoferii trebuie să aibă o prescripție de cel puțin 0,5 la ochelari sau lentile de contact;

- În cazul în care este diagnosticată o boală a ochilor, șoferul trebuie să își verifice periodic vederea de către un medic;

- Permisul de conducere nu ar trebui să fie eliberat pentru bolile sistemului musculo-scheletic care fac dificilă utilizarea unui vehicul;

- În cazul bolilor cardiovasculare, un medic trebuie să certifice că sunteți apt pentru a conduce vehicule;

- Șoferii care suferă de diabet trebuie să își verifice aptitudinea de a conduce la fiecare zece ani;

- Orice persoană care suferă în mod regulat de hipoglicemie severă nu ar mai trebui să aibă permis de conducere;

- Șoferii care suferă de afecțiuni neurologice au nevoie de un certificat de aptitudine la volan eliberat de un medic (se aplică în special persoanelor cu apnee);

- Șoferii care suferă de epilepsie pot avea sau păstra permisul de conducere numai dacă nu au avut nicio criză timp de un an. Epilepticii au nevoie de controale medicale regulate, cu excepția cazului în care nu au avut nicio criză timp de cinci ani;

- Permisele de conducere nu se eliberează persoanelor care au dizabilități cognitive sau intelectuale grave. Aceasta include schimbările legate de vârstă;

- Permisele de conducere nu se eliberează persoanelor care abuzează în mod regulat de alcool sau droguri.

Sursă: avocatnet.ro