Copiii vor trebui să păstreze o distanță de 1,5 metri unul față de altul, potrivit INSP.
Mădălina Ion este directoarea unei grădiniţe private care va primi copii peste două săptămâni. Nu ştie însă dacă va putea pune în practică recomandările autorităţilor. Nimeni nu poate da garanţii că cei mici vor sta la distanţa unul faţă de celălalt, aşa cum cere legea.
Într-o sală vor avea voie să se joace maximum 4 copii, iar aceştia vor fi nevoiți să păstreze o distanţă de cel puţin 1 metru jumătate faţă de celălalt.
„Acum preocuparea noastră este să vedem cum facem: de la 4 care au voie la grădiniţă până la 15, numărul nostru de copii şi care aşteaptă să vină la grădiniţă”, a spus Mădălina Ion, potrivit Hotnews.ro.
Ea spune că, dacă până acum i-a învățat pe cei mici să fie buni, tarndri, de acum va trebui să le spună să stea departe unii de ceilalți.
„ Până acum i-am învăţat să îmbrăţişeze, să fie tandri, să fie buni, să se apropie unii de ceilalţi şi acum dintr-o dată trebuie să le spunem să stea departe, să nu se atingă, nu ştiu cum va funcţiona”, a mai spus directoarea grădiniței private.
Raluca Turcan, vicepremierul României, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că există posibilitatea ca grădiniţele private să se redeschidă de pe data de 15 iunie pentru activităţi educaţionale.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„ În sistemul privat, aceste instituţii pot să îşi dezvolte diferite forme de activităţi educaţionale, de tip after school, cursuri de zi, programe de pregătire. Evident, toate acestea vor fi analizate şi în funcţie de situaţia epidemiologică. Dacă vom lua decizia să permitem desfăşurarea unor astfel de activităţi educaţionale după 15 iunie va fi cu respectarea regulilor, ele se vor putea desfăşura cu distanţare socială, cu reducerea numărului de participanţi. Aceste reguli vor deveni o obişnuinţă", a precizat Raluca Turcan.
Citeste si: Toti romanii trebuie sa stie! Ce este obligatoriu sa facem cand iesim la terasa
Citeste si: Se cere demiterea ministrului Educatiei, Monica Anisie: "Am ajuns in colaps educational"