Se reduce vârsta de votare. De la ce vârstă ar putea participa tinerii la alegerile locale și cele europarlamentare

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 07 iun 2023, 01:55

Vârsta de votare ar putea să scadă la 16 ani 

Sursa: PixaBay

Vârsta de votare ar putea să fie redusă cu 2 ani în România, ceea ce înseamnă că tinerii își vor putea exprima dreptul de vot mai devreme la alegerile locale și cele europarlamentare.

Un proiect de lege care a trecut tacit de Senat prevede ca vârsta de votare să scadă cu 2 ani, ceea ce înseamnă că tinerii ar putea vota începând de la vârsta de 16 ani. Iată în ce condiții se va aplica acest proiect de lege.

Vârsta de votare, redusă la 16 ani. Când ar putea intra în vigoare noua regulă? 

În prezent, vârsta minimă de votare în România este de 18 ani, indiferent de tipul alegerilor care se desfășoară. O propunere legislativă prevede ca acest lucru să se schimbe în perioada imediat următoare, iar vârsta minimă de votare să fie 16 ani. Proiectul de lege a fost pus în dezbatere, dar pentru că nu a fost dezbătut și votat în termenul legal, acesta a trecut tacit de Senat. Astfel, pentru ca vârsta de votare să scadă la 16 ani este nevoie ca proiectul de lege să fie adoptat de Camera Deputaților, să fie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul oficial. 

Acest proiect de lege își propune ca la alegerile locale și europarlamentare din anul 2024 să poată vota și tinerii care au împlinit 16 ani sau care împlinesc această vârstă în ziua votului.

Parlamentarii consideră că tinerii își pot exprima dreptul de vot încă de la 16 ani
[Sursa: unsplash]

Citeste si: Cine este Liz Truss, noul premier al Marii Britanii. Ea este cea care îl va înlocui pe Boris Johnson

Cei care au inițiat această lege și își doresc ca vârsta de votare să fie redusă la 16 ani au precizat că, de cele mai multe ori, autoritățile îi tratează în mod egal pe tinerii de 16 ani și pe adulți atunci când vine vorba despre responsabilități fiscale sau de răspunderea penală, motiv pentru care ar trebui să aibă și drept de vot începând de la această vârstă, potrivit avocatnet.ro.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

Inițiatorii proiectului de lege subliniază că tinerii de 16 ani se pot implica politic în societate, având în vedere că au maturitatea necesară pentru a face acest lucru. În plus, în România, tinerilor care au împlinit 16 ani li se permite să muncească, să obțină permisul de conducere pentru anumite categorii, fapt care întărește și mai mult ideea că aceștia sunt suficient de responsabili pentru a-și exercita dreptul de vot. Cu toate că au fost expuse mai multe argumente pentru reducerea vârstei de votare în România, Guvernul consideră că această propunere încalcă prevederile Constituției. 

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, atunci vârsta minimă de vot va fi de 16 ani, astfel că tinerii vor putea participa la alegerile locale și europarlamentare programate pentru anul 2024. 

Citeste si: Mare atenție! Ce trebuie să faci dacă primești citație prin mail de la Poliția Română. Instituția oficială a anunțat că mail-urile sunt false