Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care sunt aduse modificări substanțiale legii educației. Va fi schimbat modul în care va fi susținut examenul de bacalaureat, dar și durata studiilor universitare de doctorat.
Legea educației se schimbă
Camera Deputaților a adoptat miercuri, 10 mai, două proiecte de lege prin care actuala lege a educației urmează să fie modificată. Vor fi aduse modificări inclusiv examenului de bacalaureat, dar și duratei studiilor universitare de doctorat.
Citește și: Marș de protest, organizat de Sindicatele din Educație. Profesorii amenință cu greva generală
Astfel, potrivit celor două proiecte ce merg acum la votul decisiv al senatorilor, actuala lege ce reglementează învățământul, Legea 1/2011 a educației naționale, va fi înlocuită de două legi, respectiv una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel universitar.
În primă fază, proiectele celor două legi au fost puse în consultare publică în vara anului trecut și, la jumătatea lunii iulie 2022, s-au aflat chiar și pe masa Guvernului, pentru prima lectură. Totuși, pentru că multe voci au susținut că o parte dintre propunerile conținute de proiecte sunt problematice, s-a decis repunerea proiectelor în dezbatere publică, într-o formă modificată pe alocuri față de variantele din vara lui 2022.
Ce prevede proiectul legii învățământului preuniversitar?
Prima modificare propusă pentru învățământul preuniversitar este apariția unor noi evaluări obligatorii. Astfel, la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, elevii vor susține, în mod obligatoriu, evaluări scrise la materiile “limbă și comunicare” și “matematică și științe”.
Totodată, apare și portofoliul personal educațional, ce va conține toate notele, diplomele sau certificatele obținute de un elev și care va fi folosit la monitorizarea evoluției acestuia.
Liceele vor putea organiza concursuri de admitere în clasa a IX-a, cu condiția ca locurile ocupate astfel să nu depășească 50% din numărul total de locuri. Evaluarea națională se va susține în continuare, iar concursul de admitere nu va fi o alternativă a acesteia.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
În prima fază a proiectului se vorbea despre un examen de admitere la colegii, adică la liceele ce au avut, de-a lungul anilor, rezultate bune în educație, dar în noua versiune se vorbește doar despre admiterea la liceu.
Meditarea elevilor de la propria clasă va reprezenta abatere disciplinară, iar profesorul va putea fi sancționat inclusiv prin desfacerea contractului de muncă.
Citește și: Bursa de ajutor social pentru elevi în 2023: Câți bani primesc elevii din familiile cu venituri reduse
Ce prevede proiectul legii învățământului superior?
Acest proiect de lege prevede că universitățile vor trebui să asigure un minim de 50% din locurile de practică necesare, dintre care cel puţin 75% în afara instituțiilor de învățământ superior.
Urmează să crească durata studiilor universitare de doctorat de la trei ani, cât este în prezent, la patru ani.
De asemenea, viitoarea lege stabilește că un conducător de doctorat va putea îndruma simultan opt studenți-doctoranzi. Prin excepție, vor putea fi îndrumați până la maximum 12 studenți-doctoranzi/ conducător, dar numai cu aprobarea senatului universitar și nu pentru mai mult de 20% din conducătorii de doctorat dintr-o școală doctorală.
Studentul-doctorand va putea desfăşura activități didactice remunerate, în limita normei de asistent universitar.
Sursă: avocatnet.ro