Românii care lucrează în acest domeniu se vor putea pensiona mai devreme, potrivit Legii nr. 197/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 236/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Se schimbă legea pensiilor. Ei sunt românii care se pot pensiona mai devreme
Se schimbă legea pensiilor, potrivit Legii nr. 197 din 16 iulie 2021 se va modifica articolul 30 al Legii nr. 236/2010 care prevede sistemul unitar de pensii publice.
Astfel, românii care efectuează activități de producție, mentenanță și asimilitate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentrale pe bază de cărbune, fiind incluse și unitățile de extracție a cărbunelui, persoanele implicate direct și nemijlocit în aceste activități vor avea ocazia de a ieși la pensie mai devreme.
Modificarea a fost aprobată pe data de 16 iulie 2021 și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial joi, 19 august 2021.
Ce modificări mai aduce noua lege a pensiilor
Legea nr.
197/2021 care prevede modificarea și completarea Legii nr. 236/2010 care prevede sistemul unitar de pensii publice prevede următoarele modificări:”La articolul 56 alineatul (1), litera d) se va modifica și va avea următorul cuprins: d) 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. h) și i) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
La articolul 56 alineatul (3), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) 25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. h) și i).
La articolul 56^2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 56^2(1) Prin excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b), persoanele care au desfășurat activități dintre cele prevăzute la art.
Citeste si: Ei sunt cei care vor ieși la pensie cu 13 ani mai devreme. Legea a intrat în vigoare