După o perioadă cu temperaturi neobișnuit de ridicate pentru sezonul rece, urmează o răcire bruscă, cu valori termice care vor coborî sub pragul de 0°C în întreaga țară. În zonele montane, se așteaptă chiar primele ninsori, în timp ce Bucureștiul se va confrunta cu temperaturi ce vor ajunge la 1°-2°C, mai ales în partea de nord a orașului. În depresiuni, termometrele vor înregistra valori de până la -8°C.
Se schimbă vremea în România
Potrivit digi24.ro, episodul de frig va începe miercuri, 16 octombrie, și va dura până duminică, 20 octombrie, afectând în special nopțile. Florinela Georgescu, director ANM, a explicat faptul că scăderea temperaturilor va fi accentuată în orele dimineții, iar cele mai reci zile vor fi vineri, sâmbătă și duminică.
Citește și: Temperaturi neobișnuite în România în următoarele două săptămâni. Anunțul ANM pentru toate regiunile
„Perioada aceasta va fi caracterizată în special de temperaturi scăzute pe parcursul nopților, pentru că suntem într-o situație care favorizează scăderea temperaturilor în primele ore ale dimineții, urmând ca mai ales vineri, sâmbătă și duminică, să avem temperaturi sub 0° nu numai în zona depresionară, acolo unde ne așteptăm ca temperaturile să coboare chiar spre -8°C”, a
transmis Florinela Georgescu, director ANM, pentru sursa menționată anterior.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
În Capitală, de vineri până duminică, temperaturile minime vor coborî la 1°-2°C, cu cele mai reci valori în nordul orașului.
În restul țării, temperaturile nu vor depăși 6°-7°C în cea mai mare parte a teritoriului. Moldova va experimenta maxime de doar 9°C, în timp ce vestul țării va avea valori ușor mai ridicate, între 18° și 19°C.Temperaturile vor crește treptat începând cu 21 octombrie
Meteorologii precizează că aceste temperaturi sub media obișnuită a perioadei vor dura doar până la sfârșitul săptămânii, urmând ca, de luni, 21 octombrie, temperaturile să înceapă să crească treptat.
Săptămâna viitoare, valorile termice vor reveni la normalul perioadei. Florinela Georgescu a adăugat că această tendință de creștere va continua spre sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie, însă temperaturile vor rămâne mai scăzute comparativ cu valorile neobișnuit de ridicate de până acum.
„Va fi o creștere care va aduce săptămâna viitoare valorile termice înapoi la normalul perioadei, urmând ca tendința mai departe, spre sfârșitul lunii și chiar prima parte a lunii noiembrie, să fie aceea a menținerii în această zonă a unui normal al perioadei, ceea ce înseamnă totuși temperaturi ceva mai scăzute față de ce am avut în perioada de până acum”, a spus meteorologul Florinela Georgescu, pentru digi24.ro.