Se schimbă structura Bacalaureatului! De când intră în vigoare noile modificări

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 26 sep 2024, 18:16

Absolvenții de liceu vor susține în 2029 un total de nouă probe, dintre care cinci vor fi scrise și patru orale

Sursa: PixaBay

Noi modificări în structura examenului de Bacalaureat. Începând cu anul 2029, elevii vor susține mai multe probe decât în anii precedenți.

Începând cu anul 2029, examenul de Bacalaureat va suferi schimbări majore, conform noii Legi a Educației. Absolvenții de liceu vor trebui să susțină un total de nouă probe, dintre care cinci vor fi scrise și patru orale.

Citește și: Noi schimbări în acordarea burselor școlare pentru anul 2024-2025. Ce condiții stricte trebuie să îndeplinească elevii

Ce probe vor susține elevii în funcție de specializare

Pentru un elev care urmează profilul real, specializarea Matematică-Informatică, probele scrise vor include: Limba și Literatura Română, Matematică, o disciplină de specialitate (la alegere dintre Informatică, Fizică, Chimie sau Biologie), și o probă suplimentară la alegere dintre disciplinele socio-umane, cum ar fi Istoria, Geografia, Logica, Psihologia sau Sociologia.

Această structură flexibilă le oferă elevilor oportunitatea de a-și personaliza examenul în funcție de interesele și aptitudinile lor academice.

Conform  vremeanoua.ro,  pe lângă probele scrise, elevii vor susține și patru probe de competențe. Acestea includ: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, evaluarea competențelor digitale, precum și două probe pentru competențele lingvistice la două limbi de circulație internațională.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie

Este important de menționat că se va înlocui proba unică la o limbă străină cu două probe distincte. Nivelurile de competență lingvistică vor fi evaluate în conformitate cu Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi, impunând un nivel minim de B2 pentru prima limbă și B1 sau A2 pentru a doua limbă.

Elevii care provin din învățământul în limba unei minorități naționale și care studiază doar o limbă străină vor susține o singură probă pentru această limbă, adaptând astfel examenul la specificul educațional al acestora.

Schimbări la Bacalaureat 2025

În anul care urmează, structura Bacalaureatului va suferi mici modificări, însă de altă natură. 

Citește și: Transport gratuit cu metroul pentru elevi și studenți, până în 2025. Metrorex a anunțat stațiile din care pot fi ridicate abonamentele

Potrivit edupedu.ro, examenul de Bacalaureat 2025 este programat să înceapă cu probele de competențe în lunile ianuarie și februarie, în timp ce probele scrise ar putea avea loc începând cu data de 10 iunie, ceea ce ar fi cel mai devreme

în istoria recentă.

Mai precis, probele de competențe ar urma să fie susținute între 27 ianuarie și 5 februarie. Aceasta ar fi a doua oară în istoria recentă când competențele se desfășoară iarna, după ce un format similar a fost aplicat pentru Bacalaureatul din 2018.