Se scurtează vacanța de vară a elevilor? Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „Îmi doresc o perioadă de cursuri mai lungă”

Author: Lavinia Medrea

Se scurtează vacanța de vară a elevilor? Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „Îmi doresc o perioadă de cursuri mai lungă”

Sursa: Facebook Sorin Cîmpeanu

Este posibil ca vacanța de vară să fie mai scurtă, conform dorinței ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Dacă se aprobă, hotărârea ar putea intra în vigoare din anul școlar 2022-2023

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că îşi doreşte ca perioada de cursuri să fie mai lungă în anul şcolar 2022- 2023 faţă de anii precedenți. Acesta a subliniat faptul că va discuta despre acest lucru cu reprezentanţii profesorilor, elevilor şi părinţilor şi va aduce argumente în acest sens.

Se scurtează sau nu vacanța de vară? Decizia Ministerului Educației

Se scurtează sau nu vacanța de vară? Decizia Ministerului Educației
[Sursa: PixaBay]

„Am precizat că îmi doresc o perioadă de cursuri mai lungă. Vom avea discuţii cu reprezentanţii profesorilor, elevilor şi părinţilor şi propunerea mea va fi o perioadă de cursuri mai lungă. Anul şcolar nu va începe mai devreme de 1 septembrie, dar se poate mai devreme de 15 septembrie, şi nu este obligatoriu să terminăm pe 3 iunie sau pe 10 iunie.

Citeste si: Decizie fără precedent pentru elevii din România! Ce se va întâmpla cu Evaluarea Națională și Bacalaureatul în 2022, pe fondul pandemiei? Ministrul Educației a dat verdictul

Vom vedea cât rezultă din discuţii. Voi prezenta perioada de cursuri din alte state care au rezultate remarcabile în sistemele de educaţie. Voi prezenta toate aceste argumente care se vor constitui într-o pledoarie pentru o perioadă de cursuri mai lungă”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Sorin Cîmpeanu a vorbit și despre plata orelor remediale pentru luna mai 2021

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis că orele remediale pentru luna mai 2021 nu au fost achitate total, dar vor fi plătite luna viitoare.

„Termenul de plată pe care l-am dat iniţial a fost depăşit demult şi mi-am cerut şi scuze profesorilor care au făcut aceste ore remediale şi încă nu şi-au primit aceste drepturi salariale pentru care există resurse financiare.

Un nou termen ar trebui să fie luna viitoare”, a declarat ministrul Educaţiei.

Citeste si: Bursele a sute de mii de elevi din România au fost tăiate peste noapte. Ordinul a fost dat de Ministerul Educației

„Există un proces foarte greoi de verificare. Trebuie să facem ceva cu această birocraţie şi această alfabetizare funcţională. Am văzut cu ochii mei rapoarte care se finalizau cu 731 lei care trebuie să fie plătiţi. De unde 731 lei, când am anunţat un cuantum de 100 lei pe oră? Un raport nu poate fi de 731 lei. Poate fi de 700 lei, 800 lei, 1.000 lei. Şi totuşi, am văzut rapoarte de 731 lei, evident, aberante”, a mai adăugat acesta.