Se spală sau nu de Ziua Crucii? Tradiții, obiceiuri și superstiții

Author: Bianca Vidoi

Înălțarea Sfintei Cruci

Sursa: doxologia.ro

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este celebrată la data de 14 septembrie 2024, zi trecută în calendarul creștin ortodox cu o cruce roșie.

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este ultima sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox pentru luna septembrie, fiind celebrată la data de 14 septembrie, ce pică într-o zi de sâmbătă. Credincioșii respectă cu multă credință, tradițiile, obiceiurile și superstițiile din această zi de sărbătoare, sperând astfel că o să fie întâmpinați pe parcursul anului de noroc, sănătate și avuție.

Se spală sau nu de Ziua Crucii

Ziua Crucii este ultima sărbătoare cu cruce roșie din luna septembrie, iar credincioșii țin cont de nenumărate tradiții, obiceiuri și superstiții. În această zi de sărbătoare nu este indicat să spălăm, astfel încât să pe protejăm de pericole și probleme. La data de 14 septembrie 2024 nu trebuie să mâncăm usturoi, nuci, prune sau pepeni, deoarece interiorul acestora este foarte similar unei cruci. Nu avem voie să spălăm, să coasem, să călcăm sau să facem diferite munci ale câmpului.

Înălțarea Sfintei Cruci
[Sursa: doxologia.ro]

Citește și: De ce se ține post pe 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci. Motivul pentru care nu se mănâncă nuci în această zi

Este indicat ca de Ziua Crucii să mergem la biserică pentru a lua parte la slujbele specifice acestei sărbători importante, iar alături de noi trebuie să aducem busuioc, mentă, măghiran şi cimbru, plante magice pe care preotul le va sfinți. După sfințire plantele o să fie aduse de credincioși în gospodării și așezate lângă icoane pentru a alunga spiritele rele și bolile. Se crede că busuiocul sfințit în această zi de sărbătoare poate alina durerile omenești, printre care migrenele puternice sau durerile de dinți.

Credincioșii aduc la biserică și ulcele noi pline cu miere și lapte pentru a fi sfințite de către preot. Fiecare toartă a ulcelelor o să aibă un fir roșu legat, iar fiecare cană o să fie acoperită cu un colac.

Acestea reprezintă pachetele pe care creștinii le oferă în această zi de sărbătoare persoanelor nevoiașe pentru sufletele celor trecuți pe lumea cealaltă, potrivit cluj24.ro.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

De Ziua Crucii se vestește cum va fi toamna

Data de 8 septembrie a fost considerată de credincioși prima zi oficială de toamnă, iar de Ziua Crucii aceștia își pot da seama cum o să fie vremea în următoarea perioadă.

Înălțarea Sfintei Cruci
[Sursa: doxologia.ro]

Se crede că dacă tună la data de 14 septembrie 2024, atunci vom avea parte de o toamnă lungă. Dacă pe cer se vor strânge ciori gălăgioase, atunci este foarte posibil ca bruma să cadă în viitorul apropiat.

Nu este indicat ca înainte de Ziua Crucii să culegem calinele, deoarece se crede că astfel vom atrage gerul asupra noastră în ajunul zilei de 14 septembrie 2024.