Sărbătoarea închinată Sfintei Parascheva este una respectată de toți românii, având în vedere că este printre cele mai importante din calendarul creștin ortodox. Este sau nu interzis să se spele rufe de Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie?
Sfânta Parascheva 2022. Se spală sau nu rufe pe 14 octombrie?
Atunci când vine vorba despre sărbătorile mari de peste an, din generație în generație s-au transmis tot felul de tradiții, obiceiuri și superstiții.
Se spune că zilele de sărbătoare cu cruce roșie sunt zile de odihnă, la fel cum este și ziua de duminică, motiv pentru care în aceste zile sunt interzise muncile în casă sau în gospodărie. Astfel, nu se spală rufe, nu se calcă, nu se coase, nu se bat cuie și nu se fac alte treburi.
În plus, în anul 2022, sărbătoarea Sfintei Parascheva pică într-o zi de vineri. În credința populară se spune că în zilele de vineri din timpul săptămânii nu se spală rufe, însă biserica nu este de această părere, spunând că este vorba doar despre o superstiție.
Astfel, conform rânduielilor bisericești, singurele zile în care nu se spală rufe sunt cele în care pică sărbători cu cruce roșie sau duminica. Este important ca în aceste zile, credincioșii să își concentreze atenția pe sărbătoarea în sine și să lase de-o parte treburile casnice, urmând să se ocupe de ele în zilele următoare.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Tradiții, obiceiuri și superstiții care se respectă de Sfânta Parascheva
Pe 14 octombrie, de Sfânta Parascheva, se respectă tot felul de tradiții, obiceiuri și superstiții, acestea fiind diferite de la o zonă a țării la alta. Dacă la sate oamenii încă țin cont de aceste tradiții, la orașe s-au mai pierdut pe măsură ce anii au trecut, astfel că multe dintre ele nu mai sunt atât de actuale.
Sfânta Parascheva se spune că le ocrotește pe viitoarele mămici, iar pentru a avea parte de protecția acesteia, se spune că femeile însărcinate ar trebui să ofere din hrana lor unor copii sărmani. Tradiția spune că cele care vor face acest lucru vor avea parte de o naștere ușoară și de un copil sănătos.
Pe 14 octombrie, credincioșii își amintesc și de cei trecuți la cele veșnice, astfel că se spune că este bine ca în această zi să se dea de pomană must sau vin, dar și pâine și grâu nou.
Tot ce se împarte de Sfânta Cuvioasă Parascheva trebuie să fie de post, având în vedere că pe 14 octombrie nu se consumă alimente de dulce.În ziua în care este prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva nu se consumă nuci, pepene roșu sau fructe care au forma crucii.