Reprezentanții CCIR susțin că reorganizarea teritorială a României prin reducerea numărului de judeţe la 15 este o prioritate pentru micșorarea cheltuielilor bugetare.
Reducerea teritorială a României ar fi soluția pentru micșorarea cheltuielilor bugetare
Camera de Comerț și Industrie a României a organizat o ședință de lucru cu importante organizaţii patronale şi profesionale sectoriale din România.
Discuţiile au avut ca subiecte situaţia economică din prezent, posibilităţile de dezvoltare şi de promovare a produselor şi serviciilor româneşti şi modalităţile de micșorare a cheltuielilor publice.
Așadar, organizaţiile semnatare sunt de părere că reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15 este o prioritate. De asemenea, prioritară este şi redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu minim 5.000 de locuitori.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curţilor de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Alba-Iulia, Târgu Mureş, Bacău, Braşov.
Se poate prelua acest model şi în cazul judeţelor, mai ales că în Constituţia României nu se vorbeşte de un anumit număr de judeţe.
Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenţi, fiind, totodată, şi un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente şi transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiţi în economia românească”, se arată în comunicat.
Așadar, organizaţiile semnatare sunt următoarele:
- Camera de Comerţ şi Industrie a României;
- Patronatul Român din Industria de Morărit;
- Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN);
- Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT);
- Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR);
- Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT);
- Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT);
- Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV);
- Asociaţia Brokerilor din România.