Sebastian Chitoșcă trece printr-o perioadă grea din viața sa. Fostul concurent de la Survivor România 2021 le-a transmis admiratorilor săi un mesaj plin de tristețe pe rețelele sociale.
Sebastian Chitoșcă, cu ochii în lacrimi!
După competiția Survivor România 2021, Sebastian Chitoșcă a devenit cunoscut în România. Astfel, fostul Faimos a strâns mii de admiratori în mediul online, pe care acum îi ține la curent cu tot ce se întâmplă în viața sa.
Recent, Sebastian s-a afișat pe rețelele de socializare devastat, după ce în urmă cu doar câteva zile a anunțat că va lua o pauză de la lumea virtuală.
Fostul Faimos a declarat că are o problemă în familie, dar nu a dat mai multe detalii. Însă, oamenii au început să se întrebe dacă nu cumva s-a despărțit de Alexandra.
„E foarte grav, preferam să pățesc eu ceva. E clar că e ceva legat de familia mea, dar nu pot să vorbesc acum. Când o să fiu pregătit o să vorbesc despre asta, nu sunt pregătit. Nu sunt burlac. Alexandra era în Germania.
Nu știu ce face momentan. Eu am intrat pe live să vă salut, să spun că mi-a fost dor de voi și poate să-mi redați puțin zâmbetul. Eu sunt în România, sunt în București și cred că o să rămân aici definitiv.
Eu nu am gagică, în primul rând. O să lămuresc, mai întâi să ajung în Germania să vorbesc cu Alexandra”, a dezvăluit Sebstian Chitoșcă într-un live de pe Instagram, potivit Fanatik.ro.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Sebastian Chitoșcă, mesaj dur pentru Zanni: „Nu mai suntem prieteni”
Până în acest moment, nu se știe ce se întâmplă cu fostul Faimos de la Survivor România. Însă, se pare că soția sa, Alexandra, și-a șters contul de Instagram, lucru pe care voia să-l facă și Sebastian Chitoșcă, dar a renunțat la idee de dragul fanilor săi.
Mai mult, Sebastian Chitoșcă a mărturisit că vrea să se apropie mai mult de Dumnezeu și își îndeamnă și admiratorii să aleagă această cale!
„În următoarea perioadă, din păcate, nu vă mai pot răspunde la mesaje și nici nu o să mai fiu activ pe nicio rețea de socializare. Am probleme serioase. Inițial, ar fi trebuit să-mi închid contul, dar nu o fac pentru voi. Gânduri bune! Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți! Urmați calea lui Dumnezeu, doar așa putem învinge răul”, a scris în urmă cu câteva zile Sebastian Chitoșcă pe rețelele de socializare.
Sebastian Chitoșcă, devastat pe rețelele de socializare!
Toată lumea îl știe pe Sebastian Chitoșcă un bărbat vesel și pus tot timpul pe glume. Însă, viața nu este atât de roz precum pare, fostul Faimos de la Survivor România 2021 s-a afișat pe rețelele de socializare într-un mod în care nimeni nu se aștepta să-l vadă vreodată. Cu ochii plini de lacrimi, vizibil îndurerat, Sebastian Chitoșcă a avut un mesaj tăios.
Momentan, nu se știe cui i-a adresat Sebi aceste cuvinte, însă este clar că fostul fotbalist de la FCSB suferă și traversează o perioadă extrem de grea din viața sa.
„Mă așteptam la orice în viața asta, mă așteptam să-l văd pe Dumnezeu înainte să văd chestia asta, nu-mi vine să cred. E dureros, dar trece”, a spus, vizibil afectat, Sebastian Chitoșcă pe pagina lui personală de Instagram.