Secetă în Oltenia! Cum au ajuns românii să se roage la un strop de apă pentru recoltele lor: „Nu știu ce ne vom face”

Author: Laura Macovei

Seceta din Oltenia i-a adus pe agricultori în pragul disperării

 
Sursa: Captură YouTube

Seceta a pus stăpânire pe recoltele românilor din Oltenia. Aceștia au ajuns să se roage la Dumnezeu pentru un strop de apă, deoarece nu mai fac față căldurii.

Românii din Oltenia trăiesc un adevărat coșmar. Temperaturile extreme le afectează sănătatea, dar și recoltele, iar lipsa apei îi aduce la disperare.

Secetă mare în Oltenia. Cum reușesc locuitorii să facă față temperaturilor ridicate

În prima lună de vară, orașele s-au transformat în adevărate cuptoare, iar la țară, pământul s-a crăpat din lipsa precipitațiilor.

Între betoanele marilor orașe, aerul devine tot mai greu de respirat, iar în sate, țăranii spun că nu au mai simțit o astfel de căldură. Zone întregi din Oltenia se transformă în deșert, iar dunele de nisip se extind încet și pun stăpânire pe terenuri odată roditoare.

[Sursa: Captură YouTube]

„E prea cald. Zici că s-a sucit Pământul. Nu ai cum să stai la soare. Apa vine la 6 dimineața. De la 12 noaptea până la 6 o întrerupe, ca să nu rămânem fără ”, „De mâncare mai putem să mai stăm, dar de apă nici atât”, „Ploaia când vine

nu mai vine normal, vine cu gheață”, sunt câteva din declarațiile oltenilor care se confruntă cu seceta.

Aproape de Dăbuleni, capitala rurală a pepenilor românești, soarele arde mai tare ca niciodată și nu a mai căzut o picătură de apă. Sistemul de irigații, distrus de zeci de ani, nu primește momentan finanțare, iar oamenii care au muncit o viață întreagă pământul își pun speranțele doar în mila lui Dumnezeu.

[Sursa: Captură YouTube]

Pentru a-și susține culturile, legumicultorii își sapă fântâni după posibilități. Autoritățile locale încearcă să găsească soluții pentru aceștia. Este nevoie de apă atât pentru animale și irigarea ogoarelor, cât și pentru viața de zi cu zi a locuitorilor.

Noroc că avem izvor.

O fântână e foarte scumpă. Noi avem aproape vreo 15 hectare,” spune un localnic.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cum i-a urat Ileana Sterp "La mulți ani!" cumnatei sale pe Instagram. Logodnica lui Culiță Sterp a blocat-o în mediul online: "Ne-am greșit și ne-am zis vorbe la nervi!"

Meteorologii anunță în continuare temperaturi extreme

Trăim cele mai fierbinți zile de vară, cu temperaturi record care vor rămâne în istoria meteorologiei.

Din păcate, vara anului 2024 va fi una din cele mai arzătoare veri din ultimele decenii, spun specialiștii.

Citește și: Românul arestat în Grecia pentru incendiul din Rafina susține că este nevinovat! Ar fi vrut doar să stingă flăcările, însă nu este la prima abatere în acest caz

„Este foarte posibil ca vara anului acesta să fie una cu temperaturi peste media ultimelor decenii. Acesta este anormalul care trebuie să ne atragă atenția în mod deosebit. Noi suntem cu această tendință a temperaturilor ridicate încă de la începutul anului. ” a transmis Florinela Georgescu, director ANM.