Pasca nu poate lipsi de pe masa de Paște, alături de cozonac, friptura de miel sau drobul. Gospodinele din toată țara încep deja pregătirile pentru masa de Paște, căutând astfel ingredientele perfecte pentru a transpune gustul copilăriei în preparatele gătite. Iată care sunt secretele folosite de gospodine pentru a prepara pasca perfectă pentru Paște.
Secretul gospodinelor pentru o pască delicioasă de Paște
Pasca cu brânză este un preparat simbolic pentru sărbătorile pascale, fiind nelipsit de pe masa de Paște.
Brânza este elementul central al acestui desert de Paște, iar pentru ca pasca să iasă perfect trebuie ca brânza de vaci folosită să fie dulce și bine scursă, fără zer.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Cozonac pufos ca la bunica acasă: Rețeta perfectă pentru Paște 2025
Pentru un aluat fraged și gustos trebuie să facem un aluat de cozonac, folosind unt, ouă și lapte călduț. Aluatul se frământă foarte bine și se lasă la dospit. Este foarte important ca atunci când întindem stratul de aluat în tavă să fim atenți să fie subțire, astfel încât să nu se coacă mai greu decât umplutura de brânză. Temperatura
ingredientelor folosite pentru compoziție trebuie să fie la temperatura camerei, astfel încât compoziția să se coacă uniform, fără să se crape sau să se ardă.Ingredientul secret care se pune în umplutură
O problemă cu care se confruntă gospodinele atunci când pregătesc pască de Paște este aspectul inestetic din cauza compoziției care se lasă în jumătate. Pentru a evita această problemă trebuie să folosim tăvi cu pereți înalți și să nu batem compoziția în exces.
Pentru a avea parte de o pască care să ne amintească de copilărie, atunci trebuie să punem și coajă de lămâie sau de portocală în umplutură. Pentru a ne asigura că pasca se răcește încet trebuie să o lăsăm aproximativ 15-20 de minute în cuptor după ce stingem focul, cu ușa întredeschisă, astfel încât șocul termic să nu cauzeze prăbușirea compoziției din centru.
Pasca nu trebuie să fie tăiată atunci când este caldă, ci după câteva ore în care a stat la temperatura camerei, indicat fiind după 24 de ore, potrivit newsweek.ro.