Seducătorul actor din serialul „Promisiunea”, pasionat de rolul său complex

Author: Lavinia Medrea

Noul serial turcesc de succes va avea premiera luni, 13 noiembrie, de la ora 20:00, si va fi difuzat de luni până joi, la Kanal D.

Alp Navruz este unul dintre actorii tinerei generații care a cucerit prin talentul său deopotrivă publicul și producătorii de filme și seriale din Turcia și va cuceri, cu siguranță, și telespectatorii din România cu rolul curajosului Serhat din serialul "Promisiunea", ce va avea premiera pe 13 noiembrie, de la ora 20:00, la Kanal D.

Seducătorul actor din serialul „Promisiunea”, pasionat de rolul său complex

Serhat Demirkan este un tânăr care și-a pierdut părinții când era doar un copil și care a fost crescut de unchiul său, Adil. Este neînfricat și mânat de un exacerbat spirit al datoriei. Viața sa se schimbă atunci când o întâlnește pe Zümrüt, o tânără săracă, dar harnică și onestă, care îi fură inima. Cei doi tineri visează la momentul când își vor uni destinele, după ce Serhat își va duce la bun sfârșit serviciul militar.

Destinul celor doi îndrăgostiți devine dramatic atunci când Zümrüt primește vestea morții lui Serhat, în timpul unui exercițiu militar, și decide să accepte cererea în căsătorie a unchiului acestuia, Adil.

Citește și: Ceren Yılmaz strălucește în "Promisiunea", serialul care are premiera pe 13 noiembrie, la Kanal D “Zümrüt este un personaj complex în care se vor regăsi multe tinere”

În mod miraculos, Serhat se întoarce acasă chiar în ziua nunții dintre Zümrüt și Adil iar tânărul se simte trădat de femeia iubită. Drama continuă atunci când Adil moare chiar în ziua căsătoriei, tragicul eveniment dând naștere unei serii incredibile de intrigi și comploturi care îi vor apropia, din nou, pe Zümrüt și Serhat.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

" Serhat este este un bărbat dur, curajos dar și sensibil când vine vorba de femeia pe care o iubește. Este devotat tradițiilor păstrate din generație în generație și un are dezvoltat simț al datoriei. Scenele de acțiune din serial au fost dificile, dar rezultatul cu siguranță îi va entuziasma pe telespectatori. Mi-a plăcut mult acest personajul care este complex și în care se regăsesc cu siguranță foarte mulți dintre cei ce vor urmări serialul  ", spune Alp Navruz despre personajul său.

Citește și: Serialul turcesc “Promisiunea” îi va captiva pe telespectatori, din 13 noiembrie, cu o poveste de dragoste tulburătoare

Alp Navruz s-a născut în urmă cu 33 de ani în Istanbul, într-o familie cu trei copii, actorul având un frate și o soră, de care este foarte apropiat. Este absolvent al Universității Tehnice Yıldız, Facultatea Limba și Literatura Turcă, cărțile și scrisul fiind cele mai mari pasiuni ale sale. A visat să devină actor încă din copilărie și chiar a jucat într-o piesă scrisă de el în timpul ciclului scolar primar. A învățat tainele actoriei îndrumat de celebrii Altan Erkekli și Cihan Ünal, debutând pe marele ecran cu un rol în filmul "Ceberrut" în 2016. Din acel moment a început o carieră de succes, tânărul fiind distribuit în numeroase filme și seriale.

Din 13 noiembrie, telespectatorii Kanal D îl vor descoperi în producția emoționantă "Promisiunea", ce va fi difuzată de luni până joi, de la ora 20:00, alături de frumoasa Ceren Yilmaz și de actori deja îndrăgiți de publicul din România.  Din distribuție fac parte și Selim Bayraktar, cel care a dat viață personajului boierului Sumbul, în serialul fenomen "Suleyman Magnificul”, Serhat Özcan, actorul care l-a interpretat pe tiranul Tugrul în producția "Trădarea", sau frumoasa actriță Simge Selçuk, cea care a dat viață personajului Nebahat din serialul "Totul pentru familia mea".