La acest moment, se analizează dacă unii comercianţi au crescut preţurile pentru că au făcut-o şi alte benzinării. Horia Constantinescu a mai precizat că ține cont și de „confiscarea veniturilor, împreună cu ANAF, realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat, pe lângă sancţiunea unei amenzi între 2.000 şi 100.000 de lei”.
Benzinăriile care au profitat de isteria oamenilor, acuzate de cartel. Șeful ANPC: „Nu există nicio justificare”
„Am putea vorbi de o practică comercială incorectă, lucru care ar conduce la emiterea unei dispoziţii de încetare a acesteia, cu consecinţe imediate, până la finalul orelor de program sper să avem deja trase nişte concluzii, să putem evalua întreaga situaţie a pieţei, pentru a fi siguri că în toată ţara aplicăm aceleaşi măsuri şi eventual sancţiuni similare”, a declarat şeful ANPC, Horia Constantinescu.
„La acest moment am solicitat modalitatea de transmitere de la structura centrală la fiecare punct de lucru a motivării majorării preţurilor imediate. În opinia noastră, atâta vreme cât vorbim de nişte stocuri achiziţionate într-o perioadă în care nu se justifica o majorare, nu înţelegem de ce s-a produs majorarea”, a mai declarat Horia Constantinescu.
Întrebat de ce s-a mărit prețul carburantului, Horia Constantinescu a declarat că „aceste controale se vor face la toţi comercianţii care au majorat preţurile, în mod inexplicabil, mai ales că există şi în mediul online imagini cu majorări ale preţurilor în timp ce cei care filmau se aflau la coadă, aşteptând că cumpere la primul preţ afişat nu la cele care s-au succedat până au ajuns să cumpere”.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Șeful ANPC a precizat că se analizează dacă măririle de prețuri sunt justificate sau au fost făcute doar pentru că și concurența a mărit prețurile.
„În opinia mea, profană, am putea vorbi de o structură, sau o iniţiativă de tip cartelar, pentru că nu există nicio justificare, dacă a majorat preţul, să o faci şi tu numai în încercarea de a obţine un profit suplimentar”, a declarat Horia Constantinescu.
Dacă vorbim despre sancțiuni, președintele ANPC a spus că se ia în calcul „confiscarea veniturilor, împreună cu ANAF, realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat”.
„Cred că această sancţiune este mai dură decât aceea de a aplica o sancţiune între 2.000 şi 100.000 de lei”, a mai declarat șeful ANPC, care a ținut să sublinieze că abaterile constatate vor duce la exercitarea amenzilor.